Panzer's Blog

Just the usual nobody... and sometimes a blogger...

Halucinații în direct

Acum sincer, este normal ca oamenii care suferă de grave tulburări psihice să fie lăsați  liberi, să poată manipula masele de votanți cu asemenea idei ? Cel puțin îi putem da puncte pentru creativitate. Punctele 3 și 16 mi se par cele mai tari. Domnu' Diaconescu, nu mai mirosiți clei că dă anumite efecte și lumea chiar vă crede!

Mai Mult

Megalomania in direct

De obicei prefer să evit să scriu despre haznaua politică din România și creaturile care colcăie în ea. Însă din pură întâmplare, sâmbătă, în timp ce faceam turul canalelor de televiziune am nimerit pe postul de televiziune zerO-TV, unde Dan Diaconescu, autointitulat încă de sâptămâna trecută „viitorul președinte al țării”, ținea primul congres al Partidului Poporului. Pur și simplu, am rămas fără cuvinte și timp de 10 minute, cât am rezistat, am privit stuperfiat la ce aberații și ce inepții poate debita o persoană.

Logica m-a făcut să mă întreb: Oare omul acesta ori fumează ceva, ori  trage pe nas vapori de clei sau prenandez? Altfel nu-mi explic cum poată să scoată toate tâmpeniile alea cu o față senină. Și încă o dată, aceeași logică m-a făcut să mă întreb, ce naiba caută un asemenea specimen la televizor și mai important, în politica țării în loc să fie ținut într-un ospiciu pentru  boli psihice. În orice civilizație normală aberațiile acestui personaj erau tratate ca a tare, privite cu un zâmbet schițat ușor pe față și individul era lăsat să debiteze la lună sau la cine era destul de dus să asculte cât voia și în caz de alegeri scotea la vot sau în sondaje un maxim, 1 %.

Și la noi ar fi fost toată treaba aceasta hilară, dacă nu ar fi atât de multă lume care ar crede în aberațiile acestui Don Quijote de la România. Situația nu mai pare chiar așa de ok. Mă sperie un pic gândul că acest tip de personaj ar putea crește și mai mult în popularitate, dar totodată realizez că acest lucru  este foarte posbil într-o țară în care 60-70 % din populație este analfabetă și incultă  iar voturile se pot cumpăra cu ușurință pe bază de promisiuni și visuri  asezonate cu un kilogram de făină sau ulei. Ar trebui să ne pregătim pentru ce-i mai rău.
Mai Mult

Track-ul de duminică seară



Emma Hewitt - Colours. N-am comentarii când vine vorba de Emma Hewitt. Enjoy.
Mai Mult

Proteste și inutilitate

Nihasa, scrie un articol în  care punctează bine de ce protestele de la noi din țară sunt inutile și de ce ele degenerază în răfuielile de azi-noapte. Astăzi, cum era de așteptat protestele continuă dar, așa din întâmplare, credeți că se va rezolva ceva ?
Mai Mult

Legi și ipocrizie

Se pare că până la urmă s-a hotărât că, legea eutanasierii câinilor fără stâpân este neconstituționălă. Contestația asupra acestei legi fiind făcută de către cei de la U.S.L., nu pentru săracele animăluțe cu ochi umezi, ci pentru a mai strânge  câteva voturi de la un procent de populație îndobitocită și emotivă. Plus că, toate ONG urile care pichetează și facă mișcări de protest pe marginea acestei inițiative, la fel, o fac doar pentru a mai trage niște bani publici, nemunciți, ușor de procurat. Nu-i interesează chiar așa de mult de soarta lighioanelor. De ce? Pentru că ipocrizia și fățărnicia unor oameni este exemplară și funcționează.

Nu mai are rost să insist pe marginea acestui subiect, am mai amintit de el acum vreo 4 ani în acest articol, eu unul rămân la aceași părere, aceste animale ar trebui băgate la „dușuri”, nu lăsate libere pe stradă indiferent de consecințe. Ce vreau să sublinez este faptul că, moartea unor animale fără stăpân și aproape sălbăticite este neconstituțională, iar să fii atacat, desfigurat sau probabil ucis pe stradă de mai sus amintitele animale este constituțional. Dreptate exemplară, n-am ce zice. 


Mai Mult