Panzer's Blog

Just the usual nobody... and sometimes a blogger...

Diablo is back

Am zis să nu mai scriu aşa mult despre jocurile video, dar acum este un fapt epocal care merită fiecare cuvânt. Blizzard a făcut a doua mişcare a secolului, după anunţarea Starcraft 2, o continuare aşteptată de mulţi ani şi de o armată de fani înrăiţi, acum anunţă întoarcerea epopeeii Diablo. Diablo 3, revine după 10 ani de la ultimul titlu ,din nou pe câmpurile de bătaie digitale. Cum era de aşteptat jocul va avea mici modificări şi îmbunătăţiri de grafică şi gameplay, dar gameplay ul principal va rămâne acelaşi, clasicul hack and slash cu care seriile anterioare, ne-a obişnuit. Sau cel puțin așa sper. Când va fi lansat nu este încă precizat, dar presupun că Blizzard, un gigant care nu ne a dezamăgit niciodată prin apariţiile sale, va face lansarea anului printr-o mişcare inteligentă de marketing, lansând atât Starcraft 2, cât şi Diablo 3. O idee  pe care o consider, că va sparge piaţa şi va detrona concurenţa. Până atunci aşteptăm cuminţi şi urmărim update-urile pe Blizzard.com.

Mai Mult

Armin Only - the aftermath

Sâmbătă noaptea Arenele Romane au fost zguduite şi atmosfera a fost incendiară, datorită sunetului inegalabil al celui mai tare DJ de la ora actuală, Armin van Buuren. Începutul nu s-a anunţat unul de bun agur, ploaia a început cam pe la ora 22, cu o oră după începerea show-ului și nu dădea semne că se va oprii în curând.Cu toate că era ploaia, pe care toţi o aşteptam zilele trecute, s-a  nimerit în momentul în care toți, ne-o doream cel mai puţin.

Mulţi dintre cei prezenţi au fost speriaţi de ploaie, dar acei pentru care pasiunea nu are limite sau obstacole, am rezistat şi am îndurat ploaia care s-a oprit după aproximativ o oră, o oră şi jumătate, moment când show-ul s-a reaprins şi am continuat cu muzica în suflet până la răsaritul soareului. Un super party, care a adunat pasionaţii muzicii trance şi fanii Armin van Buuren şi nu numai, care au dansat până la ultimul sunet, până la ultima picătură de energie.

Muzica a fost absolut electrizantă, o incursiune în saga Armin Van Buuren, de la prima piesă şi primul album până în prezent. În plus coregrafia show-ului şi prezenţa solistelor din principalele hituri lansate și de asemenea apariţia fratelui său( cel care făcea solo-urile de chitară era Eller van Buuren) a încins și mai mult atmosfera şi a arătat Bucureştiului, ce însemnă un eveniment Armin Only. După mine,
maximul evenimentului a fost în momentul când Armin a ridicat steagul României în aer, un moment care a făcut ca întreaga sală să sără în aer de entuziasm. Şi Armin şi-a păstrat promisiunea.A mixat 9 ore, 9 ore de trance pur. 

O seară extraordinară pentru toţi iubitorii de muzică trance. Un show care a înfruntat capriciile naturii şi a văzut răsăritul soarelui în Bucureşti. Armin van Buuren ne-a arătat de ce este Dj-ul numărul 1 în lume. Îţi mulţumim.
Mai Mult

Into hell again

Greul, de acum începe. Zilele următoare se anunţă toride şi caniculare. Şi chestia nasoală este faptul că va fi o căldură umedă, precum o saună care este mult mai greu de suportat. Până acum a fost cald, dar totuşi a fost cât de cât suportabil, dar de aici înainte iadul se va dezlănţui şi nici noaptea, nu vom mai avea linişte. Vor fi nopți la fel de calde, precum în timpul zilei, iar căldura din casele noastre va fi amplificată de betoanele  pe care o vor absorbii, în timpul zilei şi seara o vor degaja. Excelent. Nu?

Calculatorul meu deja, a început să se resimtă din cauza căldurii. Coolerul urlă ca nebunul şi cred că va rezista cu greu în zilele care urmează. Probabil, ar fi mai bine să nu prea îl folosesc în următoarele zile.  Iar eu unul, trebuie să mă pregătesc pentru iadul care urmează. Nasoală periodă se anunță.
Mai Mult

Dead Space

Toamna aceasta se va lăsa cu multe jocuri, iar ca orice gamer respectabil, o aştept cu    nerăbdare, deoarece în fiecare zi descopăr noi titluri, care mai de care. Ultimul care mi-a atras atenţia, se numeşte Dead Space şi din trailer, presimit, că va fi ceva interesant. O îmbinare grozavă de elemente din Doom 3 şi Quake, plus elemente din Event Horizon(pentru cei care cunosc filmul)


Mai Mult

Bucureşti paradoxul nostru de zi cu zi

Citeam articolul lui Avionaru, scris, cu precădere despre oraşul nostru iubit şi drag şi observam cum un outsider al oraşului ,dacă aş putea spune, a ajuns să se obişnuiască, să vadă părţile bune şi să îndrăgească acest loc pe care mulţi îl acuză şi-l blamează, dar nu-l părăsesc.

Şi mi-am adus aminte că şi eu scriam la un moment dat despre acest oraş, cu bunele şi cu relele din el. Şi m-am gândit să resuscitez acel articol şi să scriu şi eu din perspectiva un bucureştean. M-am născut în Bucureşti, iar copilăria, adolescenţa şi prezentul aici s-au îmbinat. Am crescut printre betoane şi asfalt. Nu am avut bunici la „ţară” ca majoritatea generație mele aşa că, de mic am descoperit acest oraş, bucată cu bucată, stradă cu stradă şi  nici acum nu pot afirma că știu tot oraşul, mai are locuri de descoperit.Sincer vă spun, că nu aş prefera alt oraş decât acesta, chiar dacă uneori în virtutea impulsusului, aş prefera altceva, mai civilizat, mai liniştit, mai curat, dar întotdeauna rămân la locul natal.

Cred că fiecare dintre noi care stau în acest oraş, ar găsi ceva de comentat de rău. Despre trafic, despre lipsa de civilizaţie a oamenilor, despre autorităţi, despre preţuri şi câte şi câte. Nici eu nu fac execpţie. Bucureştiul are multe părţi rele. Tot ce contează este să vezi partea bună, să accepţi neajunsurile şi să cauţi părţi bune. Să faci abstracție, ca ție să-ți fie bine.

Aşa fac eu, iubesc acest oraş, m-am născut şi crescut în el, dar şi eu urăsc să stau ore în trafic sau să stau înghesuit în mijloace de transport, urăsc să dau peste tot felul de cocalari şi parveniți, urăsc lipsa de civilizaţie și răutatea unor oameni, urăsc să aud câinii care urlă sau latră noaptea sau să mă trezesc în tril de bormaşină la 7 dimineaţa, dar văd celelalte părţi ale vieţii urbane, îmi duc existenţa mai departe şi îmi pot face planuri pentru mai departe. Şi dacă tot am adus vorba de trafic, să vă întreb ceva, acum câţiva ani, să zicem 4-5 ani, traficul nu era la nivelul actual. De ce? Deoarece, mulţi au venit la capitală, unii cu maşini proprii, alţii s-au chinuit şi au reuşit să cumpere o maşină aici şi a rezultat situaţia actuală. De ce? vă întreb din nou. Pentru că oraşul acesta oferă şanse pentru cei care vor şi au voinţă.

Mi-aduc aminte că în 4 ani de facultate au avut de a face cu tot felul de colegi şi oameni, veniţi din toate colţurile ţării care găseau ceva de comentat despre Bucureşti. Colegi de muncă la fel, provinciali care blamau Bucureştiul. Dar acei oameni frecventau discotecile, barurile, restaurantele, terasele, mall-urile, magazinele, cinematografele, muzele, galeriile, parcurile şi străzile din Bucureşti. Acei oameni căutau un loc de muncă datorită diversităţii pieţei muncii care se găseşte aici. Cred că fiecare găsea, dacă voia, ceva de făcut în acest oraş. Şi în plus majoritatea care veneau din afară, alegeau după 4 ani de facultate să rămână aici datorită oportunităţilor oferite de Bucureşti.

Şi acesta este adevărul, tot timpul găseşti ceva în Bucureşti, este capitala, ritmul de viaţă este alert, resurse sunt, oportunităţi sunt. Aici ai mai multe şanse să faci ceva mai bine pentru tine decât în restul ţării. Tot ce trebuie, este să vrei să faci ceva şi să ai voinţă şi ambiţie. Acesta este Bucureştiul, paradoxul nostru de zi cu zi, locul pe care toţi îl urâm şi îl iubim în acelaşi timp.
Mai Mult

Spirit naţional şi patriotic....unde?

Citeam mai devreme acest articol în presa online, şi am ajuns să mă întreb oare mai există ceva raţiune şi spirit naţional în această ţară? Oare am ajuns în aşa hal, încât să ne vindem valorile naţionale şi deminatatea ca ţară, pentru 2 - 3 lei amărâţi şi un zâmbet că vine nenea străinul şi investeşte la noi în ogradă. Pur şi simpu, sunt scârbit, am ajuns în ultimul hal. Acela este un monument istoric, iar dacă nu mă înşel, acela este monumentul dedicat pompierilor care au luptat la Dealul Spirii împotriva trupelor turce. Cu toate că erau depăşiţi numeric, au luptat eroic pentru libertatea capitalei, nu au făcut un pas înapoi. E un monument pentru a onora gloria celor care au luptat şi au murit pentru ţară.

Şi noi ce facem, ne trimitem eroii la groapa de gunoi a istoriei, îl împodobim frumos şi îl facem material publicitar suport pentru o marcă de consum. Un kitch de prost gust, inestetic, imens, pus drept în buricul târgului, exact cum ne place să fie şi cum suntem noi obişnuţi. Ce naiba, promovăm valori naţionale. Manele, sclipici şi cocalarism.

Bun, să trecem peste partea impulsivă şi să analizăm raţional. Înţeleg că vine o firmă de renume la noi în ţară, înţeleg că ne bucurăm, că îi pasă cuiva de praful şi molozul autohton şi vine să investească aici, înţeleg că e o marcă de lux prin care snobii de la noi din ţară, pot şi mai mult să-şi etaleze stilul, dar până la un anumit punct. Vrei să-ţi faci reclamă, fă-o dracului în mijlocul intresecţiei la Unirii, de exemplu, dar nu o face pe un monument istoric care ne mai aduce aminte, că au fost români care au luptat pentru un ideal şi pentru un sentiment patriotic, în ţara aceasta.
Nu o face,  pe un monument care face parte din Patrimoniul de Stat. Noi aşa facem de la 90 încoace, ne dăm peste cap pentru primul străin care vine cu promisiuni şi bani la noi în ţară. Sentimentul naţional şi patriotismul nu mai există pentru unii oamenii de mult timp şi tot ce mai contează este să transforme şi piatra seacă în bani. Cu valori și principii în țara asta mori de foame.

Așa că, propun următoarele: să ne dăm toate monumentele pe care le mai avem prin capitală şi prin ţară în scopuri publicitare, să punem la Leul un banner cu McDonalds sau KFC, la Univeristate pe Mihai Viteazul în transformăm în căluţul Ferarri că tot au venit şi ei pe tărâm balcanic, respectiv personalităţile Kogalniceanu via Rosseti găsim noi ce să le facem poate nişte reclame la Şvarovski, Dolce and Garbanna sau Cristian Dihor şi aşa mai departe... a şi era să uit, dărâmam toate catedralele, bisericile, mănăstirile şi să contruim clădiri de birouri şi în parcuri să ridicăm complexe rezidenţiale sau cartiere de vile. Că este foame de bani, frate!



Bravo, aleşi ai poporului, aţi arătat un mare sentiment patriotic. Mă întreb cu ce sau cu cât, v-au vrăjit de le-aţi dat autorizaţie, să ridice acolo abominaţia aceea. Chiar sunt curios. Dar totuși, nu știu de ce tot sper, că cineva din acele minți „luminate” ale conducerii s-a opus acestei inițiative. Probabil sunt un idealist, fără leac.
Mai Mult

Feel good

Şi este luni seară, de vară, România a terminat egal cu Franţa , după un meci destul de echilibrat pot spune şi Italia a fost jucată puţin în picioare de olandezi, deci ne simţim bine, avem ceva motive să sperăm mai departe. Chiar dacă în Bucureşti este vreme urâtă şi  pe deasupra plouă, ne gândim deja la mare, la soare, la concediu şi la evenimentul principal al acestei veri, Liberty Parade, care anul acesta, se va ţine pe data de 19 iulie, în aceaşi locaţie în care s-a consacrat. Să ascutăm anthem-ul lor de anul acesta. Listen and feel good.

Mai Mult

Când vrem să părem elevaţi

Videoclipul de mai jos ne arată, cum se comportă o persoană care încearcă să pară elevată, fără nici cea mai mică cunoştinţă temeinică. Oricum efectul comic este garantat din prima.



Ce voia să spună de fapt: "„Azi noapte la ora 2 dimineaţa a fost o furtună, care prin forţa ei a rupt un burlan, şi datorită zgomotului produs nu am mai putut să dorm”. Scurt şi la obiect, fără artificii de elevat, fără cuvinte de prisos.
Mai Mult

Touch of fate

M-am decis să mai resuscitez unele dintre vechile mele însemnări, de pe versiunea anterioară a blogului şi să vorbim un pic despre destin. Aţi observat câtă lume dă atenţie şi este atât de interesată, de astrologie, horoscop, ghicitul viitorului şi tot felul de alte chestii care au legătură cu ce-ţi rezervă viitorul şi care-ţi este destinul. Şi cu fiecare zi care trece şi cu fiecare persoană care o întâlnesc şi o cunosc, descopăr cât de mare este acest inters. Oare doar  eu sunt puţin în afara normalului , dacă  consider aceste chestii aberaţii şi nu dau crezare la nimic?

Întotdeauna le-am considerat aberaţii, pentru că eu unul nu cred în destin, soartă sau , că „cum ţi-e scris, aşa este”. Pentru că nu  există o bază ştinţifică concludentă care să demonstreze acest lucru. Despre destin, consider şi cred cu convingere, că ţi-l faci cu propriile mâini, cu propriile decizii, care îți influenţează cursul acţiunilor viitoare. Tu eşti factorul de alegere, destinul pentru mine este multitudinea de viitoruri alternative( sunt teorii prin fizică dacă, v-ați pierdut) din care unul îşi va urma cursul, în funcţie de alegerile pe care le faci. Nu cred și nici nu vreau să cred că, viitorul este deja scris.


Nu vreau să cred acest lucru? Pentru ce să ştiu şi să cred că, orice aş face să schimb acel invetabil destin, nu pot. Unde este liberul arbitru, unde este alegerea, rău sau bine, trebuie să alegem. Noi alegem, nu alege nimeni în locul nostru ca eu să nu mai am altă opţiune. Cred că oamenii acceptă cu o oarecare convingere aceste chestii pentru a da un sens vieţii lor şi alegerilor pe care le fac și într-un fel, pentru a proiecta vina pentru alegerile lor. Nu vor să accepte responsabilitatea. Eu unul prefer să consider, că tot ce fac în această viaţă este ales de mine, de liberul arbitru, al deciziei mele, bună sau proastă, eu sunt responsabil.
Mai Mult

O mică întrebare

Alegerile au trecut. Am mers, am votat, am aşteptat rezultatele, acum vine turul doi, urmează încă o rundă rapidă la foc automat, de campanie electorală, un fel de golul de aur, de după cele 90 de minute de joc, dar pentru mine totuşi rămâne o întrebare, o întrebare pe care o adresez primarului general care va ieşi câştigător în turul doi. Vă întreb „Cine o să ocupe de curăţenia după această campanie electorală în Bucureşti?”

Nu știu dacă, dați atenție sau ați observat, dar Bucureştiul este pur și simplu un dezastru. Pe pereţi, pe stâlpi, pe tortuar pe, ferestere, pe unde nici nu te aştepţi, postere, afişe, bannere electorale ca la nebuni. Cine se ocupă de curăţat și strâns și mai important, în cât timp se apuca cineva de această treabă? Presimit că până la iarnă toţi pretendenţii la cârma capitalei o să ne zâmbească frumos şi cald sau  ne vor privii serios şi sobrii de pe toţii stâlpii capitalei.
Mai Mult

Angajat vs Angajator

O relaţie care de la început, este conflictuală deoarece angajatul, vrea maxim profit cu minim de efort, iar angajatul vrea maxim  profit cu maxim de efort şi minim de cheltuieli. Soluţia acestei probleme este găsirea, un rezoluţii de mijloc, o cale să-i satisfaci pe ambii. Dar în companiile româneşti, n-o să vezi prea curând aşa ceva. Nu pot să zic, că am schimbat multe locuri de muncă, la actualul sunt  de aproape 3 ani, şi pot spune că sunt cât de cât mulţumit, dar acum vorbeam la modul general și chiar extind la cazul: realitatea este că angajatorul român nu se gândeşte la angajatul său. Văd angajatul ca pe un sclav. Probabil că cei mai noi întreprinzători, sau cei plecaţi în pribegie pe alte meleaguri au altă mentalitate. Mentalitatea, că un angajat mulţumit este productiv.

Din perspectiva mea și nu numai, acesta este adevărul, să-i dai un scop să vină la jobul respectiv,  să-i dai un motiv să privească lucrurile mai roz, să fie cât de cât mulţumit. Să se gândească, că indiferent dacă nu are salariul pe care și-l dorește, ştie că are un mediu mai puţin stresant, are anumite facilităţi care suplinesc diferența de venit şi îl determină să fie cât mai productiv. Spun acest lucru deoarece observ, că mentalitatea comunistă prin care consideri, că privând angajatul de anumite lucruri este mai productiv și mai eficient, este omniprezentă în mediul muncii din țară. O mentalitate eronată şi învechită pe care se bazează majoritatea angajatorilor români. Pe un angajat nu-l satisface numai salariul, cu toate că este principal, dar contează şi alţi factori pe care mulţi dintre angajatorii români nu îi iau în considerare.

Să vorbim despre experienţă, toată lumea caută oameni cu experienţă, de parcă toţi s-au născut învăţaţi peste noapte. Nimeni nu vrea să investească în instruire şi formare, că sunt cheltuieli în plus care nu merită. De aceea, este  criza pe  piaţa de muncă, de aceea nu avem destui salaraţi. De aceea un angajat face la anumite firme munca, a 3 sau 4 oameni. Şi până la urmă pentru ce ? La ce îţi ajută să ai 5000 sau 10000 de lei pe lună dacă munceşti 13-14 ore pe zi şi la 40-50 de ani ajungi o epavă. N-am înțeles niciodată de ce nu preferi să instruiești un om, să oferi facilități și chef de muncă în principal.

Dar acum vine şi reversul medaliei, toţi visează să ajungă corporatişti, toţi vor să lucreze la multinaţionale, de parcă acolo aleargă câini cu covrigi în coadă, toţi vor să fie manageri din prima, fără să depună un pic de efort. Românul s-a învăţat leneş, şi dacă stau bine să mă gândesc, cred că acesta ar fi principalul motiv pentru care angajatorii se comportă aşa. Dar problema este că nu văd imaginea în ansamblu. Trebuie să ştii să deosebeşti productivii de neproductivi. Trebuie să faci un triaj. Dar cum spuneam, lenea e mare.
Mai Mult