Panzer's Blog

Just the usual nobody... and sometimes a blogger...

We march onward

Se pare că manifestanţii nu s-au calmat la Timişoara. Nu le-a ajuns că au plecat cu brăţări, de acolo şi nimeni nu i-a băgat în seamă, acum alţi 'tarzi sau gândit ei bine că la capitală merg lucrurile şi au decis să facă ei un mic marş de protest. Nu destul că avem un oraş înfundat din cauza traficului şi al numărului prea mare de maşini pentru tot oraşul. Nu, un mic marş de protest care nu face nimic benefic, era tot ce ne lipsea.

Mă întreb a devenit cumva tradiţia românului, ca atunci când nu-i convine ceva să iasă în stradă, să blocheze oraşul şi să protesteze. Şi pentru ce, până la urmă, pentru o chestie pe care,unul o consider normală. Taxa de poluare. Şi ce mi se mai apare amuzant la tot circul astă, este ipocrizia oamenilor.Presupun că aştia, sunt tot cei  care fac petiţii, proteste, miting-uri, marşuri şi alte căcaturi de acest gen pentru o „țară verde și ecologică”. Sunt aceiaşi care se plâng, că vor spaţii verzi, parcuri, copaci, aer curat, mai puţin praf. O ipocrizie hilară.

Te înţeleg că vrei o maşină pe care o cumperi la 1000-2000-3000 de euro din afară , veche de j'pe mii de ani, cu un motor care scoate fum mai ceva ca o grenadă fumigenă şi un nivel al noxelor care este trecut de limita normală, atunci plăteşte naibii o simplă taxă. Ce contează că s-a triplat. Vrei rablă ieftină, ai taxă scumpă. Scurt pe doi.

Din banii tăi facem spaţii verzi, plantăm copaci şi petunii, aducem veveriţe şi alte lighioane în parcuri sau îmbunătăţim spitalele, că din cauza fumului emis de eşapamentul unei rable ca a ta, nu au reuşit alții să evită stâlpul. Dar nu, noi facem protest pentru că putem şi vrem. Cum spunea şi Zoso, se face doar atunci când îi arde la buzunar. Nu de altceva. De ce să plătească mai mult, maşiniile lor nu poluează chiar aşa de mult. Şi statul să ne dea, ce naiba doar suntem plătitori de taxe. Ca final îmi aduc aminte de o frază de-a lui Chris Rock, din show'ul Never Scared, "Ipocrizia democraţiei noastre".
Mai Mult

Steluţe în Bucureşti

Sau ce decoraţiuni mai întâlneşti pe stâlpii capitalei. "Steluţe" de iarnă.
Mai Mult

Review... la butoane

Cei de la Ebu.ro, şi butoanele lor ne provoacă la un concurs pentru bloggeri. O campanie destul de drăguţă, (detalii aici)un mic pas în afara anonimatului pentru bloggeri, dar totodată, o metodă de a-şi îmbunătăţi mai mult şi mai bine, zic eu, site-ul prin critica mai mult sau mai puţin constructivă. Deci, Ebu.ro, tot ce are butoane. Review, take one:

Aspectul. Destul de aerisit, combinaţia de culori trebuia să fie ceva mai inspirată, banalul verde cu albastru, nu prea merge şi cam supără la ochi după ceva vreme. În plus, mai poţi induce lumea în eroare, că este site-ul Domo( şi nu subestimaţi prostia omenească). Catalogarea produselor este făcută cam aiurea, ele fiind prezentate pe categorii atât în sidebar cât şi în partea de sus a paginii, în header. O catalogare era de ajuns, eu unul aş fi preferat pe cea din header, căci omul mai repede analizează şi citeşte ceva de la stânga la dreapta, cu un meniu simplu sub fiecare categorie, decât o listă verticală. Desigur şi listarea pe veriticală este ok, dar era de ajuns ori sus ori în stânga. Linkurile utile, sunt situate în josul paginii, în footer, care este până la urmă un mic truc psihologic, astfel pentru a ajunge la ele treci în revistă tot site-ul şi poate mai îţi distrage ceva atenţia. Până aici totul este digerabil.

Filtre şi formulare. Ca orice site în care ai o bază mai mare de date şi ţii,  de la roşii la borduri, este normal să faci o un formular de căutare. Simplu,rapid, ca la gugăl, dăi un search. Dar şi aici ne lovim de dublare. Avem un formular de căutare, bun e ok, caut orice în el, de la roşii la borduri, cum am mai specificat, dar căutarea fulger pentru cine mai este. E total inutilă, de exemplu, selectezi mai multe categorii, de exemplu pentru a ajunge la home cinema Pilips, aleg Electronice, Devede şi home cinema, home cinema şi apoi Pilipis( care apropo orice brand ai selecta la căutarea fulger îţi arată pe cele care le are, scurt pe doi, am selectat Pilips, mi-a băgăt numai Panasoanice. Draguţ, nu-i aşa?). Şi îmi arată lista cu home cinema. La fel pot să aleg de sus, din sărci, "home cinema Pilips" sau doar "home cinema" şi le văd pe toate. Mai simplu din câteva tastări şi un click de mouse.

Inutil 1, eficient 0 până acum. Formularul pentru abonarea la newsletter. La fel, e cam de bibelou acolo. Te abonezi, bun. Primeşti oferta pe mail, la fel de bun. Vrei să cumperi, ce faci acum?. Normal că îţi faci cont, binenţeles că n'oi fi tu cu 3 coaie, să cumperi fără cont. Deci să revenim, dacă vrei ceva de la băieţii zămbăreţi( deja copilul ală cu tăblia mă tămpeşte) automat îţi faci cont şi odată cu contul vine şi minunatul privilegiu de a te abona la newsletter. Sau, mai există posibilitatea unei logici perverse rău, în sensul abonării la newsletter'uri fără cont. De specificat că toate newsletter'urile pe care le primesc, au şi un cont aferent. Mai puţin cele de spam. Dar deja o dăm în diverse. Să revenim.

Inutil 2, eficient 0. Să trecem la filtre care de această dată, sunt dispuse în sidebar. Filtrarea produselor este ok, rapidă, eficientă, găseşti exact ce ai nevoie. La fel şi sortarea după brand, preţ şi atât. Aia cu cele mai vândute, nu mă interesează. Poate pe alţii. Deci, parcă mai merge ceva cum trebuie. Produsele sunt bine prezentate, cu toate specifiicaţiile, cu exact ce te interesează, dacă cauţi ceva după specifiicaţii, nu după cum arată sau preţ, sau cum spuneam după cât de mult s-a vândut. Cu opinii, cu comparări cu alte produse, tot tacâmul M-am jucat un pic pe la componente de peceu şi sunt mulţumit de specifiicaţiile date la anumite componente. Şi încă un plus, imaginiile produselor sunt făcute, la o mărime şi rezoluţie normală, să o poţi vedea ca lumea. Plus că la unele produse nu se opreşte doar la o singură ipostază a produsului. Baza de date e destul de mare, chiar dacă lipesesc anumite branduri, de exemplu la plăci de bază nu am găsit MSI. Dar pentru început este destul de mare.Până acum este egalitate între eficient şi inutil

Despre cum cumpăr, termene de distribuire, modalităţi de plată şi alte cele, nu mai contează, că oricine care a achiziţionat ceva online ştie deja cum stă treaba, ramburs, card, taxe curier, ridicat de la sediu, bonus pentru sumă mai mare, and shit. Trebuie să fii un pic idiot, să intri pe un magazin online după ce ai mai folosit unul şi să nu ştii cum să cumperi.

Uite încă o chestie care pare cam ciudată, dar să zicem că e la început şi este accepată. Toate produsele sunt în stoc şi valabile în 2 zile. Nu am dat o comandă de curiozitate să mă trezesc cu un telefon, "Ştiţi produsul nu mai este în stoc" dar pe site să se regăsească încă în stoc. Ca o concluzie generală, site-ul este ok, găseşti de toate, cu butoane şi nu numai, fără prea multă bătaie de cap, cu informaţii necesare şi o de încheiere un mic sfat, dacă aveţi secţiunea de multimedia cu software de calculator şi jocuri, de ce nu faceţi o secţiune de dvd uri la electronice, cu titluri variate. Așa aţi mai câştiga un client fidel.
Mai Mult

Fever

Săbatorile de iarnă vin...Sau mai bine spus "febra" sărbătorilor de iarnă se apropie. Eu personal prin sărbători de iarnă, le înțeleg mai mult, ca ceva religios şi simbolic, nu văd un pretext pentru a putea să mănânc şi să beau peste măsură, să cheltui în stânga şi în dreapta, că de... sunt sărbători. Uneori, sunt uşor apatic când vine vorba de sărbătorile de iarnă. Din această cauză mai mult.

Mai ales, în această perioadă când lumea deja începe să vorbească de "febra" sărbătorilor de iarnă. Toţi fac previziuni şi statistici cu privire la câtă lume o să vină să se perinde prin supermarketuri, pieţe, malluri, câţi porci vor fi tăiaţi, că de, e tradiţia, ce oferte mai găseşti pentru Anul nou şi care este mai excentrică.

Febra sărbătorilor sau altfel pusă problema, românul găseşte acum un pretext pentru a consuma şi cheltui. Acum sincer, mai se gândeşte careva la Crăciun, doar ca la o sărbătoare religioasă mai mult simbolică şi că Anul Nou reprezintă un nou început, o simplă trecere dintre ani.

Nu cred. Sărbătorile vin şi noi trebuie să avem masa îndestulată, să avem ce să bem, să cumpărăm cadouri şi să ne gândim în ce locaţie exotică plecăm. De parcă în tot restul anului nu ai avut ocazia să faci cele de mai sus, ai dus lipsă şi acum e liber la destrăbălare. Ca şi cum tot restul anului ai fost ţinut în lanţ şi acum ai reuşit să scapi.

Mă gândesc cu groază, la ce va urma în zilele următoare. Supermarketuri supra aglomerate, străzi pline cu tarabe care se întrec la concursul " Cel mai tare kitch pe 100 de metri, trafic ca la nebuni şi acelaşi subiect media ne va invada pe toate canalele. Febra sărbătorilor. Cum să nu...

Singurele chestii amuzante, vor fi reportajele cu oameni care s-au călcat în picioare sau care au stat ore în şir la coadă, pentru un cozonac şi două kilograme de carne. Reportajele despre toţi handicapaţii care vor ajunge a doua zi de Crăciun la spital, din cauză consumului excesiv şi suita de accidente rutiere, certuri, bătăi, pari luaţi în frunte sau pe spinare, arsuri, orbiri şi alte probleme pirotehnice care vin de obicei la pe la sfârşitul lunii.

Măcăr să vedem şi noi care au fost efectele "febrei".
Mai Mult

Dunhill Reloc


Azi am putut să experimentez noul design al ţigărilor Dunhill, şi anume, inovaţia Dunhill Reloc. Primul lucru pe care îl observi este faptul că pachetele vin acum într-un nou design, cu noi culori, mai aprinse şi mai vii, ( fapt care personal îmi place) iar tot ce este special la aceste noi pachete, este funcţia Reloc care resigilează printr-o folie adezivă, ţigările din pachet.

Ideea este interesantă, pot spune, dar un pic cam aiurea deoarece, transformă banalul pachet de ţigări într-unul de şerveţele umede, care îl resigilezi de fiecare dată când iei din el. Şi parcă au umblat un pic la tăria ţigărilor, varianta lights cu care sunt obişnuit, mi s-a părut mai slabă ca până acum. De reţinut că ideea este ok, interesantă, noul design la fel, dar nu ştiu cât de mult o să prindă printre rândurile fumătorilor care acum, trebuie să ridice folia de fiecare dată când ia o ţigară.




Mai Mult

The law...

Marea operaţiune de ridicare a maşinilor parcate aiurea, ia cu fiecare zi amploare. După ce am văzut angajaţii Poliţiei, cum ridicau cu atâta zel, maşinile din cartierul Drumul Taberei, zilele trecute am asistat la această acţiune şi în cartierul meu, cartierul Militari. Acum stau şi mă întreb cât de justificată este acestă acţiune, din punct de vedere moral? Bun, s-a scos legea, oamenii trebuie să respecte indicatoarele şi locurile de parcare, altfel maşina lor e luată pe sus şi dusă. Dar, statul ca entitate face ceva? Adică, face ceva măcar de ochii lumii sau stă şi o freacă iar, în schimb ridică sus şi tare, litera legii? Mi se pare mie sau toată treaba aceasta e un mare circ. Un circ fără haz.

Adică, tu ca stat ai făcut ceva pentru şoferi? Ai asigurat infrastructura? Ai creat locuri de parcare? Ai eliberat străzile de rable şi gunoaie? Ai lărgit străzile şi benzile? Şi cum nimic din lista de mai sus nu ai realizat, ce pretenţii poţi să ai de la şoferii care nu au altă alternativă. Bucureştiul este pur şi simplu sufocat de oameni şi maşini şi tu, ca putere executivă, binenţeles că te doare în cur.

Sincer, avem locuri de parcare şi nu le folosim? Nu cred. Locurile de parcare care încă nu sunt folosite în Bucureşti, au ajuns tărâm neexeplorat, iar primul care ajunge la el, pune steguleţul şi-l revendică. Am ajuns să ne bătem pe un loc de parcare, mai ceva ca în Vestul Sălbatic. Dar nu-i nimic, Statul întră în acţiune şi ridică maşină după maşină, doar de dragul legii. Doar pentru că poate.

Înţeleg totuși, că mulţi folosesc lipsa parcărilor ca pretext pentru a-şi lăsa maşina unde vor muşchii lor, unde se nimereşte, iar lipsa parcărilor şi nesimţirea sunt pretext pentru mulţi şoferi handicapaţi, cărora pur şi simplu nu le pasă sau sunt prea comozi să parcheze la mai mult de 50-100 de metri de casă, şi lasă maşini parcate ca dracu, care încurcă alţi şoferi care respectă indicatoarele şi n-au nici o treabă. Aici înţeleg să ai tot dreptul să îi ridici maşina şi probabil să prinzi şi propietarul şi să-i lipeşti vreo 2 palme, să se-nveţe minte.

Dar nu generalizezi. Cei care altă alternativă nu au, decât de a parca în locuri interzise, ajung victime colaterale în acest exces de zel legislativ. Dar mai putem spune ceva. Legea este lege şi va fi respectată. Nu-i aşa...
Mai Mult

Fallout 3

Sau crearea unei noi dependenţe. Chiar asta este, jocul este foarte "addictive". Personal, joc de aproximativ două săptămâni, însumând cam 20 şi ceva de ore în total și pot spune, că pierd nopţi, amân sau abandonez alte lucruri sau treburi pentru a juca şi la stilul meu de gamer, tot nu am reuşit să-l termin...Încă, mai daţi-mi câteva zile.

Universul Fallout este foarte imens şi variat. Chiar am rămas plăcut surprins de imensitatea şi varietatea gameplay-ului. Cuvântul de ordine care guvernează acest joc, este "explorează". Washington'ul post apocaliptic şi zonele limitrofe oferă un spaţiu vast de explorat în care fiecare facţiune luptă pentru putere şi pentru capul tău. Nu cred că m-a capitivat un joc așa de mult, ca acesta de ceva vreme.
Mai Mult

Blogger favicon made easy

Dacă tot am scris despre înlocuirea faviconului default de la Blogger, să scriu câteva cuvinte şi despre favicon şi afişarea lui. Un prieten mi-a atras atenţia, că poate nu toţi ştiu ce este un favicon şi are dreptate. Eu plecam de la premiza că dacă ai contact cu internetul, cu bloggingul, ar trebui să ştii, ce însemnă un favicon. Dar nimeni nu se naşte învăţat, acesta este adevărul, astfel să vorbesc un pic despre favicon. Definiţia detaliată o găsiţi aici, iar definiţia rezumată ar fi aceasta: Faviconul e iconiţa ce identifică un site, un fel de a personaliza şi a individualiza un site sau un blog. O găsiţi în stânga adresei din adress-bar'ul browse'urlui vostru. Acum să scriu câteva rânduri cu privire la schimbarea faviconului pe platforma Blogger. Dacă observaţi, în browser, că blogger-ul are faviconul default ,acel B în cadran protocaliu.

Pentru a schimba, trebuie să creaţi 2 linii de cod simple şi urmați câţiva paşi simpli:
1. Folosiţi o imagine care vă identifică site'ul sau vă identifică personalitatea, sau pur şi simplu o imagine care vă place. Poate să fie jpeg sau bmp, la diferite rezoluţii.
2. Acum folosiţi un soft de editare a imaginii, eu unul folosesc Acdsee pentru a o redimensiona la valorile de 16x16 pixeli sau poate avea valori de 32x32, cum doriţi.
3. Folosiţi un serviciu online de găzduire a imaginiilor, pe care îl doriţi, eu unul folosesc Photobucket, care mi se pare un serviciu fiabil şi ok. Uploadaţi imaginea nou redimensionată.
4. Pentru ca blogger să vă vadă imaginea creată ca favicon aveţi nevoie de următoarele linii de cod:
<link href='adresa imaginii voastre' rel='shortcut icon'/>
<link href='adresa imaginii voastre' rel='icon'/>
5. Şi acum urmaţi instrucţiunile de la postul anterior de a poziţiona cele 2 linii de cod.

Şi gata blogul vostru este personalizat printr-un favicon. Metoda nu ştiu dacă merge pe platforma wordpress, dar ştiu că pe blogger e funcţională.
Mai Mult

Blogger fără favicon

Azi am observat că faviconul personalizat de la blogger este înlocuit de banalul favicon default de la Blogger. Am zis, că probabil o fi de la blogul meu, sau de la browser... dar se pare că toate blogurile lansate pe platforma blogger au favicoanele default. Şi după mai multe căutări se pare că treaba ţine de aproximativ, o săptămână. Iar părerile sunt împărţite despre cine este în spatele „jmecheriei”. Oricum, chestia principală, faptul că favicoanele personalizate nu mai sunt valabile pe blogger.

Speculaţii se pot face, cred că cel mai probabil cei de la Google sau Blogger au implementat aceasta treabă sau o eroare, o scriere de cod greşită, reavoinţa cuiva din staff. Cum spuneam speculaţii se pot face, dar soluţii avem? Se pare că da. Este o soluţie relativ simplă pentru această problemă, cel puţin pentru moment. Deci pentru cei care aveţi blogul pe platforma de blogger, deschideţi blogul, deschideţi editarea codului html pe blogul vostru şi căutaţi linia urmatoare:
]]></b:skin>
codul vostru de favicon
</head>
Soluţia funcţionează, faviconul este din nou personalizat, cel puţin pentru acum. Oricum mă întreb care este până la urmă adevărul cu favicoanele blogger.
Mai Mult

No title

Nici nu ştiu, ce titlu să-i dau acestei însemnări sau despre ce anume să scriu. N-am mai postat nimic de aproape două săptămâni din diferite motive, dar cel mai mult m-am întrebat în tot acest timp despre ce să scriu, ce subiecte să mai dezbat şi ce să mai prezint. Şi în acest interval de timp, în care am fost offline, m-am descis să revin la stilul cu care am început acum doi ani. Să debitez toate inepţiile, gândurile şi părerile într-un mod, cât mai inteligent şi serios. O să încerc. Măcar atât pot face.
Mai Mult

Be afraid...be very afraid



Mai ales de tipul de la 00:50...
Mai Mult

Ironic

The bitter sweet irony of life. Azi mi-a fost confirmat, încă odată, că viaţa este plină de ironie. Probabil, că toţi ajungem la această concluzie. Viaţa nu duce lipsa de un simţ al ironiei.. Aţi observat, cum în imensul hazard al vieţii, că în majoritatea situaţiilor în care suntem puşi, niciodată nu lipseşte ironia. Şi la asta ne conduc toate alegerile şi deciziile pe care le luăm, uneori bune, uneori proaste, dar viaţa întodeauna îţi va arăta ironia faptelor tale. Şi fiecare dintre noi, poate spune că a observat ironia situaţiei în urma propriilor acțiuni şi nu doar odată. Aceasta este viaţa, plină de ironie şi parcă îi dă în plus o pată de culoare.
Mai Mult

War.War never changes...


Acum ceva vreme cineva mă întreba de unde am această fascinaţie pentru război, arme şi armată. Şi atunci ca şi acum răspunsul meu rămâne acelaşi "Nu ştiu de unde vine, dar îmi place". Sincer nu ştiu de unde am aceasta atracţie, dar eu unul îl consider un lucru oarecum normal. Războiul, ne defineşte natura umană. Un semn al inteligenţei noastre ridicate. Oamenii sunt singura specie care atunci când există ceva ce, le ameninţă supravieţuirea şi evoluţia, va dezvolta idei şi căi de a elimina ameninţarea. Fie că sunt virusuri, insecte sau oameni. Gândiţi-vă, cât de repede decidem să distrugem ceva ce, nu înţelegem sau îl considerăm periculos. Şi suntem singura specie care este atât de mult specializată pe distrugere decât pe creare. Să analizăm lucrurile atent.

Tot ce am inventat sau am descoperit de la apariţia noastră ca specie, a avut la un moment dat o aplicaţie distructivă. Uneltele, focul, arcul. Toate au folosit la distrugere. Să luăm de exemplu ultimul boom tehnologic care a avut ca punct de plecare, al doilea război mondial. Toate obiectele pe care le folosim azi, uzual a fost create pentru război. Radarul, undele radio, energia nucleară, motorul cu reacție, computer-ul, etc au avut ca punct de plecare războiul. Câţi dintre voi, ştiau că Internetul pe care îl folosim acum şi de care suntem atât de dependenţi, a plecat de la o simplă legătură de comunicare  între compartimentele militare ale Statelor Unite. Omul preferă războiul, omului îi place distrugerea, îi place să facă rău. Toţi avem această genă a distrugerii, ca să o numesc aşa, la unii se manifestă mai puţin, la unii normal iar la alții, mai mult.

Şi aici fac o paranteză pentru că, războiul are o relaţie aproape sibiotă cu sadismul şi cruzimea. Nu putem nega războiul, e imposibil, dar putem avea grija ca cele două elemente să nu se combine. De aceea i-am avut pe Hitler, Stalin, Pol-Pot, Mao Tze-Tung, Idi Amin, Nero şi mulţi alţii.

Dar cel mai mult, omului îi place puterea şi senzaţia care ţi-o dă. Putere care se câştigă acum ca şi acum 10000 de ani, război. Războiul face parte din ceea ce numim natură umană, lucru care ne defineşte ca specie, alături de limbajul articulat şi capacitatea noastră creativă. Nu avem cum să negăm sau să ignorăm acest aspect. Platon " Atâta timp cât va exista omul va exista şi război"
Mai Mult

De ţinut minte

I don't need the phase "Get a life". I'm a gamer. I have many lives...


Găsită într-o semnătură pe un forum...
Mai Mult

Apple-fanatism

Pentru ce, atâta agitație doar pentru un telefon? Doar pentru că este un produs Apple? Bun, atunci de unde fanatismul ăsta pentru aceste produse, cu toate că la noi  sunt relativ o noutate? Este o piață încă emergentă. Dar importând produsele din State, încet, dar sigur am importat şi la noi fenomenul de "apple-fanatism". Să zicem, că în State fenomenul este mai extins și oarecum justificat datorită faptului, că Apple s-a creat ca o concurenţă directă la calculatoarele lui Gates şi Microsoftul lui. De aceea s-a creat exclusivismul aceasta Apple care te diferenţia de ceilalţi. Exclusivism care a adus cu sine acest fanatism.

Și nu înțeleg de ce? Totuși nu suntem o mare țară consumatoare de produse Apple. Piața este încă în dezvoltare. Atunci de ce se crează acest comportament pentru o chestie despre care nu știi mare lucru? Câți dintre cei care au stat de nebuni, în noaptea lansării I-phone-ului sunt așa mari fani Apple. Este doar o ipocrizie crasă care ne caracterizează, ca nație. Un snobism inutil și o copiere a comportamentului, doar pentru că nu mai avem individualism.

Și ce mă oftică al dracului, este această manie și apărare îndârjită când afirmi că nu suporți produsele lui nenea Jobs și că în general sunt cam praf. Toți sar de cur-n sus. Parcă toată viața lor, au avut Apple la nas. Niște oameni jenanți.

Şi în loc de încheiere pentru toţi Iphoniştii, trei clipuri de mare angajament : unu, doi şi trei
Mai Mult

Monitoriada Metrorex

De azi am văzut monitoarele din substeran pornite. Probabil au fost date în uz începând de azi sau de vineri, sau de sâmbată, dar cu-i pasă, ce voiam să  menţionez este faptul că par un pic cam inutile, din 2 motive, conform punctului meu de vedere. Unu, oamenii care pleacă dimineaţă cu trenurile subterane, aici intră şi cazul meu, nu prea le arde de stat şi privit reclame, ştiri sau alte bazaconii pe monitoare. Pur şi simplu nu le pasă. Ori sunt adormiţi, apatici cu gândul că merg la muncă, ori citesc, ori ascultă muzică. Procentul care chiar dă atenţie la ce se întâmplă pe monitor este neglijabil. Iar al doilea motiv ar fi extindere celui de mai sus. Seara, când oamenii vin de la muncă sau şcoală, la fel nu le pasă de aiurerile debitate de un canal de publicitate plus, că după 8-10 ore muncă, clipocirea monitoarele, devine obositoare şi deranjantă.

Şi atunci pentru cine a instalat Metrorex toate monitoarele care au împânzit, mai toate staţiile de metrou. Și până la urmă, chiar nu s-a găsit altă idee de a cheltui bani publici, nu mai era nimc altceva de făcut? Toate erau în regulă şi au decis că asta ne lipsea, monitoare în staţiile de metrou. Nu ar fi fost mai inteligent să cumpere câte un ceas fiecărui conductor de tren pentru a sosi cât de cât la timp, să nu mai aştepţi un tren 10 ore, sau să asigure un sistem de gestionare a traficului şi orarelor, mai performant, sau pur şi simplu altceva. Ori poate aceasta este strategia, să stai legumă în faţa monitorului, să uiţi că trenul întârzie şi să aştepţi cuminte.
Mai Mult

Remeber Captain Planet and the planeteers ?

Mai Mult

Shoping online...

...Not very reliable. Mai ales când vine vorba de componente de calculator. Adică, să trecem peste faptul, că pe anumite site-uri de profil produsele dorite apăreau în stoc, dar atunci când dădeai comanda se evaporau imediat şi numai rămânea nici unul în stoc, şi atunci băieţii binevoitori, îţi împărtăşeau recomandări care pur şi simplu, nu te intereseau. Iar dacă reuşeai să dai o comandă, şi reuşeai să găseşti ce vroiai pe stoc, tot ce-ţi mai trebuia era, să ai răbdare să ajungă la tine.

Ca de exemplu. Am dat o comandă pentru nişte ram şi o placă video, duminică seara cu gândul că luni e procesată şi marţi ar trebui să ajungă, sau in worst case, miercuri. Dar realitatea a fost alta. Curierul a ajuns joi seară. Probabil au avut lag..
. sau poate doar eu păţesc d'astea.
Mai Mult

România mon amour...

Ţineam aceast articol pierdut printre drafturi şi de fiecare dată când mă hotăram să-l scriu, abandonam, cu gândul că nu merită. Acum decid să-l duc la bun sfârşit, dar am din nou îndoieli. Chiar merită? Mai contează, să mai scriu şi eu despre un lucru care nu prea mai contează. Dar totuşi...

Zoso, zicea într-o însemnare, că indiferent, cu bune, cu rele România este ţara noastră. Este locul unde ne-am născut, am crescut şi am îndurat. Merită, ca cel puțin noi să ne păstrăm speranţa că lucrurile se vor schimba și să ne gândim la ce am putea face, ca lucrurile să se schimbe. Unii zic, că nu mai merită. De ce? Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să privim lucrurile din altă perspectivă, să analizăm lucrurile din altă poziţie, să fim doar simpli observatori.

România este o ţară frumoasă, dar pe care mulţi o renegă, mulţi preferă sau doresc să o dea uitării. Dar de ce? Haideţi să ne imaginăm cum ar fi fost altfel. Cum ar fi fost, ca în ţara noastră, înainte să înveţi să citeşti, învăţai cum să mânuieşti un kalaşnikov sau ajungeai, fie un soldat, fie o victimă colaterală într-un război civil în care nu aveai nici un amestec. Cum ar fi fost, dacă în ţara noastră, ai fi plecat la muncă sau la şcoală ştiind, că poate autobuzul sau metroul va sări în aer? Cum ar fi fost, ca în ţara noastră, ţi-ai fi trimis copii la şcoală neştiind dacă va nimerii în calea unui dezaxat înarmat sau în maşina unui pedofil ori în mâinile unui criminal în serie? Cum ar fi fost să ieşi din casă şi să nimereşti într-o răfuială între bande sau mafie şi să ajungi o victimă colaterală, o simplă statistică într-un raport al poliţiei.

Dacă stăm puţin şi analizăm lucrurile, la condiţii de siguranţă stăm, cât de cât bine. Nu zic, că suntem super, dar nici nu trecem prin ce-am scris mai sus Nu avem atentate, armele de foc încă nu sunt la mare acces pe piaţă, războaie sau conflicte armate nu avem. Atunci ce ne-ar face să renegăm acest loc. De ce să fugim? Au trecut aproape 20 de ani de când ne-am câştigat libertatea. Libertate câştigată cu preţul sângelui.

Doar pentru faptul, că nu ne-a oferit totul pe tavă cum am fi dorit? Sau, că nu ne-am îmbogățit peste noapte, cum visam? Sau doar pentru faptul, că unii au mai mult decât alții? Sau, că altul s-a descurcat și tu nu? 

Și aceasta ar fi un lucru care te-ar face să pleci și să-ți renegi țara? Sau este doar răutate? Că, să fim străini în alte ţări, nu vom fi niciodată acceptaţi şi să lăsăm la o parte ipocrizia, cu toţii ştim, că vom fi întotdeauna priviţi ca nişte străini, nişte paria, indiferent de țara în care suntem. Acesta-i adevărul, la fel cum privim și noi străinii din ţară, la fel ne privesc şi cei din ţările în care ne stabilim. Xenofobismul este o molimă fără leac.

Aceasta este România, cu bune, cu rele, cu hoţi, cu corupţie, cu politicieni neinteresaţi de soarta poporului, ci doar soarta lor, cu toate "românismele", este a nostră şi o acceptăm ca atare. Putem să păstrăm speranţa că ceva se va schimba sau putem face noi schimbarea.
Mai Mult

O simplă idee

Azi am reușit să dau o fugă până la fosta mea facultate, să-mi ridic diploma de licenţă. Acum îmi dau seama că a trecut mai mult de un an de când am terminat facultatea. Dar nu aceasta era ideea. Ce m-a surprins, a fost faptul că azi era ultima zi de plată a taxei, pentru master şi cum ne ştim oamenii, românul a venit buluc şi erau nişte cozi la caseriile ASE, pe cel puţin 30-40 de metri. Dar nici acesta nu este ideea, ştim cu toţii cum se comportă românii la cozi şi în termene limită. Erau doar simple constatări.

Ce voiam să zic, era faptul, că era atâta lume adunată doar pentru un singur lucru. Mă minunam, de câtă lume a putut să se încrie la un master plătit. Da, dar nu orice master aţi zice, este un master făcut la ASE. Neinteresant. La o adică, prin ce se deosebeşte un master făcut la ASE cu unul făcut la o universitate particulară. Doar cu numele, doar cu titlul, doar cu renumele.

Eu unul, am făcut 4 ani în ASE, la una dintre cele mai grele facultăţi din toată academia, unde am rezistat şi am terminat-o. Şi vreau să vă spun sincer, mi-a ajuns. Am băgat o groază de bani în buzunarele lor, pe toată durata facultăţii şi de aceea, anul trecut când am terminat facultatea am decis să fac masterul în cadrul unei universități particulare. De ce? Un răspuns foarte simplu. Din cauza banilor. Pentru că nu-mi convenea să dau 1500 de RON, pe un semestru doar ca să scrie pe diploma mea, că a fost emisă de ASE. Aşa, le-am dat mai mult de 5000 de RON în 4 ani. Mai las-o naibii, de treaba.

De aceea m-am decis să fac un master în altă parte. Mult mai convenabil. De exemplu, la Universitatea Dimitirie Cantemir plătesc 250 de euro pe semetru. Faceţi voi calculele şi vedeţi cu cât ieşiţi în câştig. Şi apropo, mai vă zic o chestie interesantă, la masterul meu, mai bine de jumătate din profesori sunt de la ASE. Ce părere aveți?

Dar aţi zice, ce contează banii acum, dai un ban şi stai în faţă. Scrie pe diplomă că ai făcut master la ASE. Cum o să te privească lumea când citește CV-ul tău și scrie acolo, că ai făcut un master la ASE. Ştiţi ceva, sincer nu-i interesează. Pe un angajator bun îl interesează întotdeauna ce ştii să faci şi cât ești de productiv, nu îl intersează câte diplome adunate de tine pot acoperii un perete. Și acum te întrebi pentru ce ne mai chinuim atât? Foarte rar ajungem unde ne-am dorit, doar cu o diplomă. Indiferent dacă are un renume sau nu, instituția pe care ne-a eliberat-o. Dar aceasta este concepţia oamenilor, mergem acolo, că este renumită şi sigur ne va ajuta mai departe, nu contează cât costă., educaţia bună costă. Aşa, o fi?Sincer, eu unul sunt de altă părere.
Mai Mult

Iphone FTW

Conform reprezentantilor Apple adaptoarele prezinta un risc ridicat de soc electric. Compania recomanda, de asemenea, utilizatorilor sa nu le mai foloseasca pana in momentul in care nu vor fi inlocuite. Se pare ca o parte din adaptor se poate rupe si ramane in prinza, avand un risc major de soc.de aici.

După toată isteria cu Iphone-ul, Iphone-ul 3G, acum apar problemele. Se pare, că mai nou să-ţi cumperi şi să foloseşti un Iphone, nu mai este doar un lucru trendy. De  acum, este și un lucru mortal. Ironic nu... Acum sincer, scot jmecheria aia de telefon şi nu pot face un adaptor normal. Adică, trebuiau să facă şi pe snobii şi aici? Un adaptor normal, negru, de juma de kil şi fir de 3 metri strica, dacă faceau. Nu mergea cu stilul Iphone-ului, nu-i aşa?
Mai Mult

Daca e toamnă...

Atunci, e Paul van Dyk. Unul dintre greii muzicii trance revine din nou în România să ne bucure simţurile. De această dată,pe Arenele Romane, pe data de 10 Octombrie deci să nu vă faceţi planuri în aceea zi. Un eveniment marca The mission, mai multe detalii aici.

Mai Mult

Autumn...

Mai Mult

Valori la nivelul gazonului

CAMPANIE. Echipa de fotbal Steaua Bucureşti le va oferi 400 de bilete gratuite liceenilor bucureşteni la meciul de mâine cu Bayern München, din Liga Campionilor...sursa



...are ca obiectiv principal conştientizarea de către tineri a pericolelor la care se expun atunci când recurg la manifestări violente pe stadioane sau în alte locuri publice.

Într-o ţară, în care fotbalul a ajuns aproape o a doua religie, era de aşteptat precum orice religie să înceapă în căutarea de adepți. Și cum toți știm, că cel mai bine începi cu populaţia tânără. Ce pot acești tineri să învăţe pe stadion, altceva în  afară de valori şi principii importante, necesare dezvoltării lor, ca membrii importanți ai societăţii. Nu-i așa?

Vor învăța imporatante lecţii de viaţă, despre mâncatul de seminţe şi băutul de bere la pet. Vor învăța lecţii despre violenţă, atât verbală cât şi fizică, astfel tineretul de azi va ajunge pe stadion şi se va comporta, precum cei deja rezidenţi pe stadioanele române. Şi astfel va memora acest comportament şi la rândul lui, îl va perpetua mai departe. Dar cum se spune " A little childhood trauma builds character"...



Mai Mult

Suntem pe drumul cel bun

Ce ne mai lipsea nouă, ca fumători după poze de groază pe pachete acum avem şi un hot-line pentru fumători. Pentru ce până la urmă? Mi se pare mie sau doar sunt alţi bani cheltuiţi de pomană. Banii noştrii până la urmă. Oricum mesajul este de mare angajament. Te ajutăm? Cu ce?
Mai Mult

Little pleasures of life...


Mai Mult

Teh Google Chrome

Un nou browser, scos de cei de la Google, cu un design draguţ, simplist şi eficient. Are nişte chestii inovative cum ar fi lansarea de procese diferite în taburi şi randează pe Webkit. M-am delectat un pic cu el și pot afirma că este chiar ok. Un posibil înlocuitor, Firefox-ului pe care îl utilizez frecvent.

Acum, ce nu înţeleg eu, ce-i cu toată tevatura asta legată de Google Chrome. Tot internetul vuieşte de recenzii, impresii şi critici. Dacă stăm un pic şi analizăm lucrurile, până la urmă este doar un browser, care face acelaşi funcţii ca toate celelalte browsere de net, doar că le face, ceva mai bine. Nu este "the" browser, nu este software-ul suprem. Este doar un produs nou pe piaţă care nu schimbă nimic. Nu înţeleg, de ce atâta agitaţie fără sens, atâta isterie. Bun e scos de Google, ok, e cool, am ințeles. Gata. Prea multă agitaţie pe marginea unui subiect comun, strică.
Mai Mult

Filozofeli nocturne

Încă o noapte, în care încerc să adorm, dar gândurile mă ţin treaz, cu precădere un anumit gând care s-a fixat în mintea mea precum un bolţ de câteva zile și nu-mi dă pace. Un simplu gând, o simplă întrebare, căreia încerc să-i găsesc o explicație? De ce există acestă atracţie, aproape instinctuală a oamenilor către lucruri, fapte sau persoane  pe care nu le pot avea sau idealuri aproape imposibil de atins. Un fapt, observat la mulţi oameni, chiar şi la propria persoană, un fapt căruia, îi  caut rostul.

De ce ne atrage pe noi, ca oameni mărul care este pe cea mai înaltă creangă mai mult, decât cel de pe o creangă mai joasă sau de pe jos? De ce trebuie să escaladăm cel mai înalt munte sau să coborâm în cel mai adânc abis? E ceva din instinct? Este cumva atingerea idealului, o mulţumire proprie, o răsplată pe măsură? O încercare a subconştientului de a evada din monotonia rutinei şi mediocrităţii? Încercare de a găsi un răspuns la sensul vieţii şi sensului nostru ca oameni?

Şi de ce atunci când ne atrage ceva atât de mult și nu putem ajunge, ne axăm pe ideea de a ajunge la acel lucru, aproape fanatic? Probabil, o fi vreo rămăşită a creierului nostru animalic, o urmă a instinctelor primare: evoluţia şi selecţia naturală sau este doar o simplă deviere de la normal, o dogmă în care ne încredem orbeşte, dar nu o putem înţelege. O expresie a personalităţii noastre sau doar un vis etern?

O problemă pe care încerc să o explorez şi să o explic, o întrebare retorică care îşi caută un răspuns. Şi încă ceva, că era să uit, ce se întâmplă atunci când, ajungi la măr, ajungi în vârful muntelui, îți atingi idealul şi constaţi, că nu este ceea te aşteptai să fie, că de fapt doreai altceva? Ce faci atunci?
Mai Mult

Categoric

Cât de categoric trebuie să fii într-o relaţie, adică cât eşti dispus să ierţi şi să treci cu vederea, doar pentru a continua relaţia. O discuţie pe care am avut-o cu o prietenă care îmi spunea, că într-o relaţie mai trebuie să laşi şi să ierţi. Eu sunt de acord cu această chestie şi e ok, atâta timp,cât şi celălalt face la fel, dar doar în anumite situaţii și aici mă refer, doar la anumite lucruri minore care pot fi trecute cu vederea.

În rest, din punctul meu de vedere, o despărţire este categorică. Întotdeauna. Pentru o relaţie care s-a terminat, nu mai există cale de întoarcere. Cam categoric, nu-i aşa, dar am dreptate. De ce? Pentru că, dacă s-a ajuns la acest punct înseamnă, că ceva nu a mers bine, iar dacă relația nu a mers până acum, chiar crede cineva că va merge de aici înainte? Ce îţi dă garanţia, că nu se va întâmpla la fel? Pe ce te poţi baza? Oamenii nu se schimbă, am zis-o și o voi zice în continuare.  Dacă s-a întâmplat ceva major și relația s-a terminat. Gata, „La comedia este finita”.

În plus acest lucru, arată că ai o coloană vertebrală, că ai luat o decizie şi rămâi ferm. Indiferent că ești bărbat sau femeie. Arată, că poţi să treci mai departe,(şi sigur că poţi)dar observ, că  mulţi dintre noi se feresc de această decizie şi evită acest luarea ei, doar așa, să păstreze aparențele și să amâne inevitabilul. Și mai dau un exemplu și anume, articolul pe care l-a scris aici.


Şi să mai adaug ceva. Faza "Să luăm o pauză", sincer, o consider jena supremă. Pauză de la ce? Pauză pentru ce? Ori e albă ori e neagră, gri nu există ca variantă. Voi cât de categorici sunteţi într-o relaţie?
Mai Mult

The freedom fighter

După de ce ruşii au venit şi le-au arătat unor desculţi, cum stă treaba cu forţa militară şi acum încet-încet se întorc acasă, dar fără grabă, s-au găsit alţii, ca după modelul Kosovo să aibă independenţa lor. Două provincii, care nu reprezintă mai mult de 2 palme de pământ, dar cu o importanţă strategică semnificativă, au pus botul la vrăjelilele SUA şi NATO, și vor acum să iasă de sub protectoratul rusesc. Pentru ei, consider nu însemnă nimic, ce mi-e o independenţă, ce mi-e un control rus, tot aia e. Aia tot în spatele tău o să fie, numai că acum văzând că asculţi de noii tăi stăpâni, şi faci agitaţie o să vină să-ţi bage un robinet în dinţi, ca să te calmeze la fel cum au făcut în Georgia. Şi cum este de aşteptat, ca în cazul Georgiei, noii stăpâni vestici o să stea să privească de pe margine. Gazul trebuie să curgă.

Ce nu înţeleg eu acum. De ce încercăm noi să părem cocoşi? De ce preşedintele nostru drag şi iubit, vorba vine, s-a apucat el să facă pe jmecherul balcanilor şi să se bage aiurea în treburile alea? Adică aia e problema lor, şi ruşii au rezolvat-o cum ştiu ei mai bine, cu Kalash-ul şi tancurile. Şi presimit că ori va face la fel şi mai departe. Pentru ce? Nu avem destul problemele noastre, ne mai trebuie şi alte probleme faţă de care nu putem face nimic, doar să dăm aiurea din gură şi să criticăm în stânga şi dreapta, fără să avem pe ce să ne bazăm. Ruşii nu sunt proşti, nici unii pe care să-i luăm în glumă, să nu uităm acest aspect, că dacă se supără, ne arătă ei cum este să primim o lovitură fie militară, fie energetică.

Totuşi acest turneu fulger, prin țări care s-ar pune în faţa Rusiei cu pietre şi bâte, nu face decât să ne arate acum în prag de alegeri, un preşedinte care se zbate pe plan extern, să apară ca un luptător pentru libertate, un Ghandi din Carpaţi. Până la urmă tot o să le dăm dreptate ruşilor ca şi restul Europei, dacă mai vrem să avem gaz şi petrol. Vorbăria asta inutilă nu duce nicăieri, Băsescu până la urmă, ca şi ţara noastră în contextul internaţional, e un mic copil care se crede mare şi încearcă în neştiinţa  să imite faptele adulţilor.

În altă ordine de idei, azi dacă nu v-aţi dat seama e 23 August, o zi cu însemnătate pentru cine crede, eu zic că a fost o zi neagră pentru România,  iar pentru cei care cred că a fost o zi importantă să facă o faptă bună şi să iasă împreună cu tatuca Ilici, la o savarină cu cianură, să vă bucurați și voi, de ziua românilor.
Mai Mult

Marketing modern

Să vorbim puţin despre marketing-ul din România, noua religie post-comunistă a comerţului. Marketingul românesc a ajuns la un nivel în care reclamele, spoturile şi campaniile se fac la un mod foarte agresiv. Dar la modul agresiv, așa pe față, aș mai preciza.

Aţi observat cum zi de zi suntem invadaţi de campanii şi spoturi cât mai agresive. Ideiile din spoturile inteligente care stârneau curiozitatea clientului, asupra unui produs sau serviciu, au trecut de mult, acum avem spoturi şi campanii, care mai de care, mai agresive care intră peste tine în casă şi îţi bagă pumnul în gură, precum recuperatorii de bani. „Ia produsul nostru, sau poc, primești un pumn în gură”. Puţini mai sunt cei care au rămas fideli strategiilor clasice, prin care se apelează la inteligenţă şi curiozitate, pentru atragerea clientului. În rest, majoritatea s-a afiliat la această nouă practică agresivă şi dacă stăm bine să ne gândim, până la urmă pentru ce?

Să atragă clientul, să-l fidelizeze? Mai repede,sintagma potrivită este, să forţeze clientul. Şi cum spuneam, nu sunt cazuri izolate, sau arii de localizare, oriunde te-ai uita, vezi acelaşi lucru peste tot. „Ai nevoie de..”, ”Vrei asta...”, „Îţi doreşti ailaltă”, „Sigur îţi trebuie asta” şi „Sigur îţi doreşti şi asta, şi ailaltă şi pe mă-sa şi pe tac-su, că aşa este bine, cumpără, că trebuie”.


Agresivitate pe toate liniile, clientul este pur şi simplu, este terorizat, să cumpere. Adică ce contează dacă îţi place, ai nevoie, îţi trebuie. Tu ia şi cumpără, că asta-i legea. Clientul a ajuns să fie agresat pe toate canalele de acest marketing violent. Unii ar spune bine, dar acesta este scopul marketingului, să vinzi prin orice mijloace. Da, este adevărat, că trebuie să vinzi şi să atragi clienţi prin orice mijloace, dar trebuie să faci clientul să vină la tine din voinţa lui şi să-l fidelizezi tot prin voinţa lui, nu să îl forţezi prin voinţa ta, doar ca să-ţi fie ţie bine. Acest tip de marketing îmi aduce aminte de zilele comerţului de după anii 90, când te duceai la tarabă sau în târg şi fiecare încerca să-ţi bage ceva pe gât, indiferent, dacă voiai sau nu. Această mentalitate trebuie să rămână la nivel de tarabă şi de târg. Sau cine ştie, poate aceasta este calea care trebuie urmată, calea spre El dorado-ul marketingului şi poate, probabil, sunt eu nebun  și mă gândesc că trebuie să-mi stârneşti curiozitatea asupra unui produs, decât să-mi zici, i-al că-ţi trebuie şi ai nevoie de el.

Şi un alt aspect care mă deranjează cu privire la marketingul românesc, este ideea aceasta, a imitării, copierea după alţii, individualismul pur şi simplu nu mai există sau dacă există, este la  un nivel microscopic. Vrei să faci ceva important, fă singur, nu porni de la premiza, că ăia şi ceilalţi au aplicat acealşi lucru şi a mers. Sigur o să meargă şi la mine. Probabil. Va merge sau la fel de bine, nu va merge. Totul trebuie analizat în profunzime. De aceea credm că se apealează la această agresivitate,„dacă ne aruncăm cu capul înainte şi nu merge, folosim forţa.”

Şi ştiţi care este partea proastă în toată această poveste, că oamenii sunt atraşi de aceaste practici, şi cumpără şi cumpără şi iar cumpără, până la momentul când, le este refuzat un nou credit. Aceasta este realitatea din România, avem agresivitate în marketing şi oameni care acceptă acest lucru.
Mai Mult

Un joc de şah


Aţi observat prin oraşul nostru şi nu numai, şahiştii şi tablagii pensionari, cei pe care îi găseşti prin puţinele parcuri care au mai rămas din capitală sau în faţa blocurilor, concetraţi la tabla şi piesele de joc. Fiecare din cei care locuiesc în acest oraş, cunosc cel puţin un loc un senorii societăţii noastre se adună pentru o partidă de şah, dame sau table. Zilele trecute în drum spre casă, treceam pe lângă doi pensionari care erau concetraţi la o partidă de şah şi cei din jur la fel de concentraţi, aşeptând următoarea mişcare.

Lucrul acesta m-a cam pus pe gânduri. Oare cum vom fi în noi, când vom ajunge de vârsta lor? Vom mai sta să jucăm şah cu aceaşi fascinaţie ca atunci când am jucat prima dată sau vremurile se vor schimba? Despre generaţia mea şi generaţia ce vine după mine, presupun că încă vom mai găsi interesul pentru aşa ceva. Toţi am avut interseul pentru aşa ceva de mici, altceva nu exista, cablul la televizor încă era ceva rar la fel ca şi calculatorul, aşa că mulţi găseam alternativa aceasta pentru a ne petrece timpul. Şi până la urmă şahul a fost întodeauna un joc în care îţi dovedeai abilităţile mentale, tot timpul trebuia să te gândeşti la strategii, să anticipezi mişcare adversarului, să fii cu două mişcări înaintea lui.

Despre generaţia de acum, nu prea am cuvinte, majoritatea nu cred că mai au interes şi plăcere pentru aşa ceva, la fel cum nu mai au pentru multe lucruri pe care noi ca copii ne fascinau.
Mai Mult

Metrorex file de poveste

Pe langă faptul, că sunt doar 3 magistrale amărâte, mai sunt şi gestionate prost. Adică, nu ştiu cum o fi prin alte ţări mai civilizate, că nu prea am avut ocazia să mă plimb aşa de mult, dar  acolo o fi normal să opreşti trenul între linii, pentru că n-ai loc să intri sau aştepţi să treacă cealălalt tren? Să mă lămurească și pe mine. Toţi care merg cu metroul zilnic, păţesc acest lucru, nu cred, că este cineva care să afirme, contrariul. Înţeleg, în staţii să mai stai, hai un 1 minut, 2 maxim, dar totuşi există o limită. Trenurile alea nu au şi ele un orar stabilit, un interval între ele ca să nu se producă astfel de minunăţii. Plus de naiba nu se băga şi o marjă de eroare, o fereastră de timp suficientă, ca totul să meargă ca la carte. O fi chiar aşa de greu să gestionezi, o mână de staţii şi 3 trei magistrale, acolo?

În schimb, avem promisiuni goale că facem şi că dregem, noi linii de metrou de la un capăt la celălalt, dar până atunci se chinuie să termine 3 staţii până la Laromet, de câţiva ani încoace. Ne anunță renovări şi reamenajări care nu se vor întâmpla în viitorul apropiat, sunt sigur de acest lucru. Și apropo, aţi observat ceva schimbat la staţia de metrou Obor, în afară de nişte gresie şi niște oţel cromat nou? în rest s-a mai dat un strat de vopsea şi aia a fost. Renovare, dom'le. Nu mai zic de staţia de la Unirii care mi se pare ce a mai sinistră dintre toate, cu bucaţile de tavan lipsă şi cu infiltraţiile de apă prin pereţi. Şi arată în halul acesta de ani buni.

În altă ordine de idei, pe lângă toate acestea, s-au mai gândit cei de la Metrorex să schimbe traseul magistralei 3, Militari-Industrilor. Nu ajungea, că trenul de magistrala respectivă, venea şi pleaca înapoi, acum, când mergi spre Eroilor, trebuie să aştepţi la Politehnică, până trece celălalt. Total aiurea. Coordonare precisă, ce știm noi.
Mai Mult

Heaven's a lie

Mai Mult

Babel

Aţi observat, cum majoritatea străinilor care vin la noi în ţară, mai ales cei din est( cei din vest  ştiu engleza, unii chiar mai bine decât tine), nu ştiu nici un cuvânt în limba română şi acest lucru nu ar fi ceva grav, dar nici măcar limba engleză nu o ştiu, sau cel puţin câteva cuvinte acolo, să poarte o conversaţie simplă, cât de cât. Adică, este prea mult să ştii o limbă de circulaţie internaţională? Este atât de dificil?

Şi cum spuneam, cel mai mult  întâlneşti această treabă la majoritatea străinilor veniţi din est, primii pe listă, arabii şi turcii, care nu ştiu o boabă de limbă engleză, limba română nu mai zic. Moldovenii care sincer, pe mine mă cam oftică, că sunt români şi nu vor să ştie de limba lor maternă şi vorbesc ori rusă, ori o română foarte pocită. Ruşii, ucrainienii şi bulgarii, aştia parcă mai bălmăjesc, cum zicea un prieten, un pic de "lake english" şi cât de cât, mai înţelegi ceva, dar majoritatea sunt praf. Chinezii, aceştia din urmă, unii dintre ei mai ştiu câteva cuvinte pocite în română, un pic de engleză şi per ansamblu parcă îţi dai seama ce vor să zică, iar cei care nu ştiu nici engleză, nici română sunt întotdeauna însoţiţi de cei de mai sus. Măcar atât. Aceştia ar fi cam majoritatea străinilor pe care i-am întâlnit şi cu care m-am chinuit să port o conversaţie normală. Alţii pe care i-am mai întâlnit şi la fel mă chinuiam să port o conversaţie de 3 fraze, ar mai fi: greci, polonezi, unguri( de care nu zic nimic că după aceea apar alte reacţii). Iar cu restul te descurci ,tu ştii limba engleză, ei ştiu limba engleză şi totul se rezolvă.

Engleza este o limbă de circulaţie internaţională, este imperativ să o ştii, măcar la nivel de conversaţie uzuală şi comună, ca să poţi să te descurci oriunde te-ai duce, şi orice ai face, de aceea i se zice de circulaţie internaţională. Şi acum să zic câteva cuvinte despre extrema cealaltă când străinul ştie să vorbească în engleză, vrea să poarte o conversaţie şi dă peste românii noştri care nici măcar limba proprie nu ştiu să o vorbească corect, dar să mai ştie o limbă internaţională. Lucruri sfinte pentru ei. Şi am văzut destui în această situaţie, şi încă mai văd.
Mai Mult

Not available


Internetul o comunitate liberă pentru toţi, mai puţin pentru noi cei România...
Mai Mult

Viaţa la bloc

Să stai la bloc, în Bucureşti după cum mulţi ştiu e o adevărată plăcere. Trezirea îţi este dată de vecinii binevoitori cu bormaşinile şi ciocanele din dotare. Nu mai ai nevoie de ceas să-ţi dea trezirea, la ora 8 fix începe bormaşina cu percuţie. Că nu-i așa, niciodată nu se ştie când este nevoie de nouă gaură. Şi dacă tot te-ai trezit, te duci pe jumătate adormit, la baie şi constaţi că nu ai apă de nici o culoare, nici rece, nici caldă.. Nici măcar la bucătărie. O adevărată plăcere şi ca totul să fie complet stai aşa, fără apă până pe la ora 14. Și după, te distrezi când mai trebuie să  stai încă, vreo 15 minute cu toate robinetele  deschise, ca să se ducă rugina şi tot molozul care vine pe ţeavă.

În ce ţară trăiesc aştia de la regiile autonome, de consideră să oprească apa fără să anunţe(că din câte am înţeles se pare că tot blocul era oprit). Sau aşa se distrează aştia pe la APA NOVA? Trag la sorţi ce bloc să mai lase fără apă, doar ca să se distreze? Câtă energie şi resurse s-ar consuma dacă ar face un simplul gest de anunţare a populaţiei din timp? Şi astfel, toţi ar fi mulţumiţi, tu îţi faci treaba, dacă există vreuna şi eu sunt pregătit din timp  că nu voi mai avea apă. O fi chiar aşa de greu?
Mai Mult

Tempus fugit...

...Şi lasă în urmă o stare de nostalgie, o stare care te face să te gândeşti la timpul care a trecut, la lucrurile pe care le-ai făcut şi la lucrurile pe care le-ai fi putut face. În această stare mă aflu eu acum, o stare de nostalgie care îmi aduce în prim plan amintirile.

A trecut un an de când am terminat facultatea. Un an, de când am luat licenţa şi am terminat viaţa de student. Și acum stau și depăn amintiri, amintiri frumoase: examene, restanţe, cursuri de la 7 dimineaţa, proiecte pentru care pierdeam nopţi întregi, materii care ne dădeau bătaie de cap, întâlniriile dintre colegi la MC-ul sau KFC-ul de la Romană, nopți pierdute prin  baruri sau cluburi şi multe altele. Îmi aduc aminte, cum vorbeam cu foştii mei colegi, deja vorbesc de ei la timpul trecut, prin primii ani de facultate, despre ce ne aşteaptă în anii terminali, ce materii vom acea, ce zvonuri se mai auzeau, cum va fi licenţa şi îmi aduc aminte cu fiecare discuţie generală axată pe acest subiect se termina în memorabila frază „Să ajungem noi în anul patru, şi să dăm licenţa”. Amintiri plăcute.


Şi iată că am ajuns, am dat licenţa, totul s-a terminat şi a trecut şi un an de atunci. Un an în care am încheiat un capitol din viaţa noastră şi am deschis altul. Un an în care fiecare a promis, a încercat şi poate a realizat ceva pentru el. Unii s-au  întors la ei acasă, alţii au rămas în capitală, relaţiile dintre noi s-au mai răcit, vorbim sau ne vedem rar. Toţi am luat viaţa în piept şi ne gândim mai departe, la viitorul încă nescris.


Timpul rămâne o forţă de necontrolat care, îşi urmează propriul curs, iar noi suntem simpli pasageri ai timpului. Tempus fugit, „timpul trece”, indiferent de ce se întâmplă în jur şi va trece în continuare.
Mai Mult

De pe drum

Mă întreb acum când a fost canonizat, probabil imediat după Sfântul Aşteaptă.
Mai Mult

Briefly...

Până să ne lăudăm că facem autostrăzi suspendate, tunele şi parcări în Bucureşti, mai întâi să ne uităm, că ne chinuim să terminăm 60 de kilometri amărâţi de autostradă. 60 de kilometri care ar scurta drumul cu mult. E normal să faci o oră şi jumătate pe autostradă, ca apoi să faci încă două ore până pe litoral, în condiţiile în care drumul era liber, chiar curios de liber? Şi încă ceva dacă ai spaţii de servicii pe autostradă , pentru ce naiba sunt închise. Nu sunt finalizate( cât va mai dura, Dumnezeu cu mila) ok, atunci nu pune anunţ că urmează spaţiu de serviciu dacă eu  tot o să opresc în câmp.

Şi una scurtă cu privire la serviciile celor de la Vodafone, dacă tot ne dăm jmecheri că avem 3G, nu ar fi normal să ai o acoperire mai mare decât 100 de metrii radiari faţă de antenă care emite semnalul. Adică ar fi cum ai avea wireless la un bar şi acel wireless se limitează doar la o masă. Nu este normal. Asta se întâmpla în Costineşti, unde aveam 3G activat până la aproximativ 100 de metri de antenă. Atât.

Şi era să uit, ce-i cu curentul acesta de muzică minimalistă, de care te loveşti acum şi pe tot litoralul, nu numai în Bucureşti. Nu le ajungea capitala, trebuia să ajungă şi aici? Pur şi simplu nu înţeleg genul acesta de muzică, nici oamenii care ascultă aşa ceva.

later edit cel puţin am intrat şi noi în istorie, cu o autostradă la care se lucrează de 24 ani. Poate atunci când voi ieşi şi eu la pensie, mă voi bucura de un drum rapid spre litoral, dacă va mai exista.(litorarul, zic)
Mai Mult

On teh road...

To Liberty Parade. Si am plecat, la mare, la marele eviniment al acestei veri. Totul pregatit si am pornit. Autostrada este curios de libera la aceasta ora, totusi sa vedem ce ne asteapta mai incolo. In alta ordine de idei, poate va voi impartasi parerile de after party. Moralul este ridicat, drumul este liber si marea ne asteapta. Articol scris,  powered Nokia N 73, Opera Mini si Vodafone Live. Deci  diacritice,editari, formatari si alte cele alta data.
Mai Mult

Util şi practic? altă dată...

Aţi observat în supermarket-uri, că o parte din cei care au căruţe, cară în ele, 5-6 produse sau chiar mai puţine, produse care ar fi intrat lejer într-un coş de mână. De aceea când te duci la cumpărături nu mai găseşti căruţe în schimb, ai stive de coşuri de mână. De ce oare? Nu este logic pentru un salam şi 2 iaurturi să iei un coş de mână, mai manevrabil, mai uşor, mai practic, mai util. Îți este chiar așa de lene să cari un coș de mână.

Sau ai mentalitatea dobitoacă:„De ce să car un coş de mână, când pot lua un căruţ chiar dacă iau decât 3 produse amărâte. Să ocup loc mult, să împedic pe ceilalţi, să ocup spaţiu la casă, doar ca să mă simt eu bine”. Nimeni nu se gândeşte că este mai practic să cari un coş în mână decât ditamai căruţul. Nimeni nu se mai gândeşte la utilitatea acţiunilor lor. Și se mai miră de ce se uită lumea urât la ei.

Observ acest lucru zi de zi. Cum scria şi Zoso, lumea nu mai gândeşte la utilitatea acţiunilor lor, cumpără tot felul de lucruri dar nu se gândesc dacă le sunt practice la ceva. Ce să faci, infatuarea este boală grea pe care lipsa din anii comunismului, a agravat-o, de aceea avem oameni care au tehnică de ultimă generaţie pe care o folosesc la capacitatea pentru care a fost creată, dar stau în garsoniere tip cutii de chibrit, şi plătesc rate la bancă de le vine acru, de aceea avem atâtea maşini de teren pe străzile aşa aglomerate din Bucureşti. Mentalitea de avea ce este mai scump pentru, doar a face în ciudă vecinului.

Am și  eu, visurile mele şi îmi doresc multe, dar cel puțin gândesc înainte. Mă gândesc dacă pot să îmi realizez din punct de vedere financiar aceste visuri şi planuri, căci din acest punct de vedere, este cel mai important. Cum mă afirmă  faptul, că am o plasmă de 2 metri, un laptop sau telefon de ultimă generaţie, dacă nu mai pot să  supravieţuiesc. Din fericire, unii dintre noi se mai gândesc la astfel de lucruri și sunt cerebrali, însă pentru toţi ceilalţi există bănci care vor da credite şi magazine care îşi vor vinde produsele.
Mai Mult

Picnic la marginea Pripiat-ului

Sau pentru cei care nu știu cartea, cum te poţi juca Stalker în varianta reală. Mă minunează uneori, cum găsesc unii oameni idei de afaceri şi de promovare a turismului. Pentru câteva sute de dolari, cât face toată tevatura aceasta, s-au găsit destui nebuni dornici de turism extrem. Sincer pentru ce? Ce ai vrea să vezi mai mult, decât ce ştii despre acel loc. Dar se pare că pentru unii nu-i de ajuns. Bine mâ gândesc acum că e altă senzație acolo decât într-un documentar, dar totuși.


Bun, nu-i nimic, pentru cei care doresc acest lucru, m-am gândit la o schemă de reclamă: „Vrei să ai parte de o experienţă de neuitat? Vino, în Cernobâl într-o excursie extravagantă care  include cazare in hotelul de -5 stele din Pripiat, spectacole la Casa de Cultură a Pripiatului unde se vor asculta sunetele inegalabile ale contoarului Geiger, un tur al oraşului fantomă, cu toate atracţiile unui oraş mort şi inegalabilul   tur al centralei, şi a reactorului de la Cernobâl, cel care a îngrozit mapamondul acum 22 de ani. Suveniruri de plecare, cancer sau leucemie. La noroc.
Mai Mult

Uite panoul, nu-i panoul

Mega panourile publicitare care au început să ne invadeze oraşul, acum au început să dispară unul câte unul. Primul căzut, cel din piaţa Gorjului care în urmă cu maxim o lună,  a fost montat pe o structură stabilă de beton de ziceai că este picior de pod sau fac aştia vreun buncăr. Iar azi la orele 19 când veneam dinspre metrou, supriză, 3 muncitori se chinuiau să spargă cu ciocanele pneumatice, ultimele rămăşiţe din fundaţia panoului. Panoul, nicăieri cred, că deja era evacut. Acum cine ştie de ce l-au dat jos, poate a fost considerat inadecvat zonei sau era nevoie de el în altă parte. Nu? Ce ne trebuie nouă aici la periferie. Sau probabil le perturba afacerea florăriei adiacente. Fabulaţii putem găsi.

Cert este că, panoul, azi a fost scos şi nu ştiu ce s-a făcut cu el. Probabil îl mută la Lujerului unde deja sunt montate 2, unul la colţ de intersecţie pe partea cu gura de metrou, celălalt pe blocul cu reprezentaţa Toyota. Ciudat.
Mai Mult

Concluzie

O concluzie interesantă la care am ajuns eu dealungul timpului, este aceea că femeile sunt ori proaste ori îşi acceptă soarta. Și asta o afirm fără nici cea mai mică, urmă de misoginism. Bun, ca să fiu politically corect, anumite femei sunt proaste sau îşi acceptă soarta. Argumentez această idee prin prisma faptului, că am destule prietene şi colege de muncă, iar  dintre ele, majoritatea cu care am vorbit, se plâng de relaţiile lor. Se plâng de prietenii lor că sunt aşa şi pe dincolo, că sunt bătuţi în cap, posesivi, extrem de geloşi, indiferenți, reci și lista poate continua. Relațiile lor, n-am cuvinte sa le descriu, adica eu unul n-am cum să cataloghez drept relație, o chestie de genul, azi suntem impreună, peste 2 săptămâni suntem despartiti, peste 1 săptămână suntem iar impreună, peste 3 zile ne desparțim din nou și tot așa. Să-mi spuneți voi, cum să o cataloghez?


De fiecare dată când se aduce vorba, în discuţii despre prietenii lor şi despre relaţiile lor, trebuie să se plângă. Bun, pentru mine întrebarea logică şi raţională pe care le-o adresez este: "De ce mai continui relaţia?" Răspunsul este lamentat, vag şi evaziv. Nu cred că mi-a răspuns vreuna scurt pe doi, de asta sau de cealaltă. De aici am tras concluzia şi trageţi şi voi concluziile mai departe, de ce consider femeile așa.

Păi cum să nu fii aşa, dacă nu poţi lua o decizie, tu l-ai ales, nu te-a forţat nimeni, nu eşti legată cu nimic de el, nici el de tine. Şi totuşi, nu poţi spune stop. De ce? Nu ai curaj?  Nu vrei tu să zici stop? Aştepţi o schimbare? Aşteaptă mult şi bine. Crezi că e singurul? Crezi că nu mai găseşti altul sau nu te mai găseşte nimeni? Crezi, că nu mai eşti atractivă, pentru nimeni. Concepte eronate pe care multe femei le au. O femeie care ştie ce vrea este atractivă, pentru oricine. Îl iubești si nu poți sa trăiesti fără el? Hai mă, serios? Încearcă să trăiești fără apă sau mâncare, câteva zile și mai vedem cât, nu poți trăi fără ”EL”. 


Logica unui bărbat, sau mai bine spus logica mea, este aceea, că relaţia este întotdeauna în două sensuri, iar dacă ceva nu mai merge cum trebuie, îi zici stop şi mergi mai departe. Nu trebuie să ne lamentăm doar să păstrăm aparențele, că totul merge cum trebuie. Nu zic acum, că noi am fi altfel, cunosc cazuri de bărbaţi care plâng de relaţiile lor şi la fel nu ştiu sau nu vor, să ia o decizie. Asta este cu totul altă poveste, dar are aceeaşi idee. Recunosc suntem şi noi vinovaţi de aşa ceva. Cred că se va găsi careva să zică că sunt misogin şi nesimţit, dar atunci îi cer să-mi dea un răspun logic şi raţional la problema de mai sus şi atunci voi spune eu, Mea Culpa.
Mai Mult

Diablo is back

Am zis să nu mai scriu aşa mult despre jocurile video, dar acum este un fapt epocal care merită fiecare cuvânt. Blizzard a făcut a doua mişcare a secolului, după anunţarea Starcraft 2, o continuare aşteptată de mulţi ani şi de o armată de fani înrăiţi, acum anunţă întoarcerea epopeeii Diablo. Diablo 3, revine după 10 ani de la ultimul titlu ,din nou pe câmpurile de bătaie digitale. Cum era de aşteptat jocul va avea mici modificări şi îmbunătăţiri de grafică şi gameplay, dar gameplay ul principal va rămâne acelaşi, clasicul hack and slash cu care seriile anterioare, ne-a obişnuit. Sau cel puțin așa sper. Când va fi lansat nu este încă precizat, dar presupun că Blizzard, un gigant care nu ne a dezamăgit niciodată prin apariţiile sale, va face lansarea anului printr-o mişcare inteligentă de marketing, lansând atât Starcraft 2, cât şi Diablo 3. O idee  pe care o consider, că va sparge piaţa şi va detrona concurenţa. Până atunci aşteptăm cuminţi şi urmărim update-urile pe Blizzard.com.

Mai Mult

Armin Only - the aftermath

Sâmbătă noaptea Arenele Romane au fost zguduite şi atmosfera a fost incendiară, datorită sunetului inegalabil al celui mai tare DJ de la ora actuală, Armin van Buuren. Începutul nu s-a anunţat unul de bun agur, ploaia a început cam pe la ora 22, cu o oră după începerea show-ului și nu dădea semne că se va oprii în curând.Cu toate că era ploaia, pe care toţi o aşteptam zilele trecute, s-a  nimerit în momentul în care toți, ne-o doream cel mai puţin.

Mulţi dintre cei prezenţi au fost speriaţi de ploaie, dar acei pentru care pasiunea nu are limite sau obstacole, am rezistat şi am îndurat ploaia care s-a oprit după aproximativ o oră, o oră şi jumătate, moment când show-ul s-a reaprins şi am continuat cu muzica în suflet până la răsaritul soareului. Un super party, care a adunat pasionaţii muzicii trance şi fanii Armin van Buuren şi nu numai, care au dansat până la ultimul sunet, până la ultima picătură de energie.

Muzica a fost absolut electrizantă, o incursiune în saga Armin Van Buuren, de la prima piesă şi primul album până în prezent. În plus coregrafia show-ului şi prezenţa solistelor din principalele hituri lansate și de asemenea apariţia fratelui său( cel care făcea solo-urile de chitară era Eller van Buuren) a încins și mai mult atmosfera şi a arătat Bucureştiului, ce însemnă un eveniment Armin Only. După mine,
maximul evenimentului a fost în momentul când Armin a ridicat steagul României în aer, un moment care a făcut ca întreaga sală să sără în aer de entuziasm. Şi Armin şi-a păstrat promisiunea.A mixat 9 ore, 9 ore de trance pur. 

O seară extraordinară pentru toţi iubitorii de muzică trance. Un show care a înfruntat capriciile naturii şi a văzut răsăritul soarelui în Bucureşti. Armin van Buuren ne-a arătat de ce este Dj-ul numărul 1 în lume. Îţi mulţumim.
Mai Mult

Into hell again

Greul, de acum începe. Zilele următoare se anunţă toride şi caniculare. Şi chestia nasoală este faptul că va fi o căldură umedă, precum o saună care este mult mai greu de suportat. Până acum a fost cald, dar totuşi a fost cât de cât suportabil, dar de aici înainte iadul se va dezlănţui şi nici noaptea, nu vom mai avea linişte. Vor fi nopți la fel de calde, precum în timpul zilei, iar căldura din casele noastre va fi amplificată de betoanele  pe care o vor absorbii, în timpul zilei şi seara o vor degaja. Excelent. Nu?

Calculatorul meu deja, a început să se resimtă din cauza căldurii. Coolerul urlă ca nebunul şi cred că va rezista cu greu în zilele care urmează. Probabil, ar fi mai bine să nu prea îl folosesc în următoarele zile.  Iar eu unul, trebuie să mă pregătesc pentru iadul care urmează. Nasoală periodă se anunță.
Mai Mult

Dead Space

Toamna aceasta se va lăsa cu multe jocuri, iar ca orice gamer respectabil, o aştept cu    nerăbdare, deoarece în fiecare zi descopăr noi titluri, care mai de care. Ultimul care mi-a atras atenţia, se numeşte Dead Space şi din trailer, presimit, că va fi ceva interesant. O îmbinare grozavă de elemente din Doom 3 şi Quake, plus elemente din Event Horizon(pentru cei care cunosc filmul)


Mai Mult

Bucureşti paradoxul nostru de zi cu zi

Citeam articolul lui Avionaru, scris, cu precădere despre oraşul nostru iubit şi drag şi observam cum un outsider al oraşului ,dacă aş putea spune, a ajuns să se obişnuiască, să vadă părţile bune şi să îndrăgească acest loc pe care mulţi îl acuză şi-l blamează, dar nu-l părăsesc.

Şi mi-am adus aminte că şi eu scriam la un moment dat despre acest oraş, cu bunele şi cu relele din el. Şi m-am gândit să resuscitez acel articol şi să scriu şi eu din perspectiva un bucureştean. M-am născut în Bucureşti, iar copilăria, adolescenţa şi prezentul aici s-au îmbinat. Am crescut printre betoane şi asfalt. Nu am avut bunici la „ţară” ca majoritatea generație mele aşa că, de mic am descoperit acest oraş, bucată cu bucată, stradă cu stradă şi  nici acum nu pot afirma că știu tot oraşul, mai are locuri de descoperit.Sincer vă spun, că nu aş prefera alt oraş decât acesta, chiar dacă uneori în virtutea impulsusului, aş prefera altceva, mai civilizat, mai liniştit, mai curat, dar întotdeauna rămân la locul natal.

Cred că fiecare dintre noi care stau în acest oraş, ar găsi ceva de comentat de rău. Despre trafic, despre lipsa de civilizaţie a oamenilor, despre autorităţi, despre preţuri şi câte şi câte. Nici eu nu fac execpţie. Bucureştiul are multe părţi rele. Tot ce contează este să vezi partea bună, să accepţi neajunsurile şi să cauţi părţi bune. Să faci abstracție, ca ție să-ți fie bine.

Aşa fac eu, iubesc acest oraş, m-am născut şi crescut în el, dar şi eu urăsc să stau ore în trafic sau să stau înghesuit în mijloace de transport, urăsc să dau peste tot felul de cocalari şi parveniți, urăsc lipsa de civilizaţie și răutatea unor oameni, urăsc să aud câinii care urlă sau latră noaptea sau să mă trezesc în tril de bormaşină la 7 dimineaţa, dar văd celelalte părţi ale vieţii urbane, îmi duc existenţa mai departe şi îmi pot face planuri pentru mai departe. Şi dacă tot am adus vorba de trafic, să vă întreb ceva, acum câţiva ani, să zicem 4-5 ani, traficul nu era la nivelul actual. De ce? Deoarece, mulţi au venit la capitală, unii cu maşini proprii, alţii s-au chinuit şi au reuşit să cumpere o maşină aici şi a rezultat situaţia actuală. De ce? vă întreb din nou. Pentru că oraşul acesta oferă şanse pentru cei care vor şi au voinţă.

Mi-aduc aminte că în 4 ani de facultate au avut de a face cu tot felul de colegi şi oameni, veniţi din toate colţurile ţării care găseau ceva de comentat despre Bucureşti. Colegi de muncă la fel, provinciali care blamau Bucureştiul. Dar acei oameni frecventau discotecile, barurile, restaurantele, terasele, mall-urile, magazinele, cinematografele, muzele, galeriile, parcurile şi străzile din Bucureşti. Acei oameni căutau un loc de muncă datorită diversităţii pieţei muncii care se găseşte aici. Cred că fiecare găsea, dacă voia, ceva de făcut în acest oraş. Şi în plus majoritatea care veneau din afară, alegeau după 4 ani de facultate să rămână aici datorită oportunităţilor oferite de Bucureşti.

Şi acesta este adevărul, tot timpul găseşti ceva în Bucureşti, este capitala, ritmul de viaţă este alert, resurse sunt, oportunităţi sunt. Aici ai mai multe şanse să faci ceva mai bine pentru tine decât în restul ţării. Tot ce trebuie, este să vrei să faci ceva şi să ai voinţă şi ambiţie. Acesta este Bucureştiul, paradoxul nostru de zi cu zi, locul pe care toţi îl urâm şi îl iubim în acelaşi timp.
Mai Mult

Spirit naţional şi patriotic....unde?

Citeam mai devreme acest articol în presa online, şi am ajuns să mă întreb oare mai există ceva raţiune şi spirit naţional în această ţară? Oare am ajuns în aşa hal, încât să ne vindem valorile naţionale şi deminatatea ca ţară, pentru 2 - 3 lei amărâţi şi un zâmbet că vine nenea străinul şi investeşte la noi în ogradă. Pur şi simpu, sunt scârbit, am ajuns în ultimul hal. Acela este un monument istoric, iar dacă nu mă înşel, acela este monumentul dedicat pompierilor care au luptat la Dealul Spirii împotriva trupelor turce. Cu toate că erau depăşiţi numeric, au luptat eroic pentru libertatea capitalei, nu au făcut un pas înapoi. E un monument pentru a onora gloria celor care au luptat şi au murit pentru ţară.

Şi noi ce facem, ne trimitem eroii la groapa de gunoi a istoriei, îl împodobim frumos şi îl facem material publicitar suport pentru o marcă de consum. Un kitch de prost gust, inestetic, imens, pus drept în buricul târgului, exact cum ne place să fie şi cum suntem noi obişnuţi. Ce naiba, promovăm valori naţionale. Manele, sclipici şi cocalarism.

Bun, să trecem peste partea impulsivă şi să analizăm raţional. Înţeleg că vine o firmă de renume la noi în ţară, înţeleg că ne bucurăm, că îi pasă cuiva de praful şi molozul autohton şi vine să investească aici, înţeleg că e o marcă de lux prin care snobii de la noi din ţară, pot şi mai mult să-şi etaleze stilul, dar până la un anumit punct. Vrei să-ţi faci reclamă, fă-o dracului în mijlocul intresecţiei la Unirii, de exemplu, dar nu o face pe un monument istoric care ne mai aduce aminte, că au fost români care au luptat pentru un ideal şi pentru un sentiment patriotic, în ţara aceasta.
Nu o face,  pe un monument care face parte din Patrimoniul de Stat. Noi aşa facem de la 90 încoace, ne dăm peste cap pentru primul străin care vine cu promisiuni şi bani la noi în ţară. Sentimentul naţional şi patriotismul nu mai există pentru unii oamenii de mult timp şi tot ce mai contează este să transforme şi piatra seacă în bani. Cu valori și principii în țara asta mori de foame.

Așa că, propun următoarele: să ne dăm toate monumentele pe care le mai avem prin capitală şi prin ţară în scopuri publicitare, să punem la Leul un banner cu McDonalds sau KFC, la Univeristate pe Mihai Viteazul în transformăm în căluţul Ferarri că tot au venit şi ei pe tărâm balcanic, respectiv personalităţile Kogalniceanu via Rosseti găsim noi ce să le facem poate nişte reclame la Şvarovski, Dolce and Garbanna sau Cristian Dihor şi aşa mai departe... a şi era să uit, dărâmam toate catedralele, bisericile, mănăstirile şi să contruim clădiri de birouri şi în parcuri să ridicăm complexe rezidenţiale sau cartiere de vile. Că este foame de bani, frate!



Bravo, aleşi ai poporului, aţi arătat un mare sentiment patriotic. Mă întreb cu ce sau cu cât, v-au vrăjit de le-aţi dat autorizaţie, să ridice acolo abominaţia aceea. Chiar sunt curios. Dar totuși, nu știu de ce tot sper, că cineva din acele minți „luminate” ale conducerii s-a opus acestei inițiative. Probabil sunt un idealist, fără leac.
Mai Mult

Feel good

Şi este luni seară, de vară, România a terminat egal cu Franţa , după un meci destul de echilibrat pot spune şi Italia a fost jucată puţin în picioare de olandezi, deci ne simţim bine, avem ceva motive să sperăm mai departe. Chiar dacă în Bucureşti este vreme urâtă şi  pe deasupra plouă, ne gândim deja la mare, la soare, la concediu şi la evenimentul principal al acestei veri, Liberty Parade, care anul acesta, se va ţine pe data de 19 iulie, în aceaşi locaţie în care s-a consacrat. Să ascutăm anthem-ul lor de anul acesta. Listen and feel good.

Mai Mult

Colaborări

Arhiva