Panzer's Blog

Just the usual nobody... and sometimes a blogger...

End of days

Mult a fost, puţin a mai rămas din anul acesta. Mai sunt câteva ore şi începe un nou an, un nou necunoscut. Acum la sfârşit de 2007, tragem linie şi adunăm ce am făcut, ce n-am reuşit să facem şi ce am fi putut face. Stăm şi ne amintim cu nostalgie de toate prin care am trecut, fie ele bune sau rele, în decursul anului. Acum vine un nou început care îl planificăm şi-l calculăm pentru a ne realiza planurile, ideile şi idealurilor noastre.

Fie ca anul care vine să vă aducă numai bucurie şi împliniri, şi să încercăm să fim mai civilizaţi, mai educaţi, mai elevaţi. Să încercăm să fim oameni. La mulţi ani.
Mai Mult

Proiecte şi colaborări

Anul aceasta care acum este aproape terminat, am avut planuri de 2 proiecte şi am pornit o colaborare la un blog. Din cele 2 proiecte, unul am reuşit să-l iniţiez, dar nu m-am ocupat destul de mult de el, ca de obicei. Panzer's stories, sau cum vreau să-mi exersez talentul de scriitor. Până acum am reuşit să scriu un mini capitol, dar vreau ca anul care vine să-mi aducă mai multă voinţă să termin ce am început. Al doilea proiect este în perioada de planificare. În principal vreau să fac un blog de game rewiev-uri scrise la modul profesionist şi obiectiv. La aceasta aş căuta eu colaboratori.

Cât despre colaborare, pot spune acelaşi lucru că m-am delăsat. Musical Lollipops, mă găsiţi aici scriind despre muzică, evenimente, genuri muzicale, în principal trance, progressive, electro, techno, goa şi psi. Era să uit de autorul blogului, care este o dj-iţă foarte talentă şi inteligentă, Sister Candy. Dacă vreţi să aflaţi mai multe şi să-i ascultaţi muzica( despre muzică pot spune că e frumoasă, nu este genul meu care vrea ceva mai alert dar merită ascultată) o găsiţi aici.
Mai Mult

About the Panzer

Un simplu nimeni, cam aceasta ar fi sintagma care ar rezuma aceasta pagină.

Panzer sau cum ar zice neamțul mai pe larg, Panzerkampfwagen, vine de la pasiunea mea pentru istorie,al doilea război mondial și armata germană a acelor vremuri. Totodată, e posibil să aibă legătură și cu tinerețile mele când aveam ceva cam multe kilograme, dar nu  sunt chiar așa de sigur.

În buletin e trecut George-Alexandru Onodi( îmi place să zic și să cred, că sunt de 2 ori sfânt). Tot acolo este trecută şi data de graţie, 5 februarie 1985.

Născut şi crescut pe străzile din Bucureşti, ca în versurile de hip-hop, între beton şi asfalt, blocuri şi praf, şi aşa am ajuns să urăsc, dar să și iubesc Bucureştiul.

Gamer înrăit ce îi place să-și satisfacă adicția, zilnic dacă se poate. On-line sau single-player.

Iubesc muzica și nu pot să concep o zi fără ea, în special muzica electronică, trance și progressive,în special, rock  si alternativ la greu.

Îmi place să văd persoana și nu sexul, Dar ca orice bărbat am  o anumită doză de misoginism și stereotipuri care în principal se referă la 3 lucruri,  de care nu prea fac abuz.

Citesc, cât de mult pot. Fan science-fiction de mic, nu stau să mă gândesc prea mult  dacă renunț la calculator sau internet pentru o carte bună.

Beau rom. Alb în special. Cu cola sau simplu și cred că mi-ar fi plăcut să fiu pirat.

Am dezolvat o pasiune pentru berea brună și rece. Cât mai brună, cât mai bună. Rece.  

Am o slăbiciune pentru dulcuri și vinul roșu sec.

Îmi place să-mi încerc talentul în desenat,schițat și uneori în scris. Câteodată îmi iese.

Vorbesc mult. Filosofez, îmi plac dezbaterea și discuțiile în contradictoriu, susținute de argumente. 

Între nihilismul lui Nietzche și existențialismul lui Sartre, regăsesc stoicismul lui Platon. și mai fac loc și pentru absurdismul lui Camus. Băieții buni cu toții. 

Râd mult de obicei. Îmi place stand-upul și umorul inteligent,de asemenea îmi place mult umorul britanic.

Despre blog mai pot să adaug că e spaţiul meu virtual de manifestare, refulez gânduri, impresii, idei, experienţe de viaţă. Ești invitat să citești și să comentezi

Mai Mult

The new genesis

Am pus punct şi am luat-o de la capăt. M-am decis că era momentul pentru o schimbare, timpul pentru un nou început, o nouă cale de urmat. Aşa că activitatea mea ca blogger va avea un nou curs şi va avea o nouă geneză, începând cu acest  post. Tot ce am scris într-un an şi mai mult de jumătate am decis şi totuşi, mai ezitam, că trebuie dat uitării. Că este mai bine să o iau de la zero.

Acum şi ca atunci când am început blogul, scopul rămâne acelaşi, îmi voi aşterne gândurile, părerile, opiniile, dar de această dată voi încerca să scriu la un alt nivel, să scriu mai matur, mai obiectiv, mai inteligent. Nu ştiu dacă voi reuşi dar măcar voi încerca şi pentru acest lucru aveam nevoie de un nou început. Sau cel puțin simțeam nevoia.

Rămân fidel platformei Blogger, chiar dacă mă decisem să încep pe Wordpress. M-am obişnuit cu Bloggerul, mă descurc cu configurarea şi sincer mi se pare mai simplă decât Wordpress. Cam acestea ar fi de spus, am început din nou. O nouă geneză, un nou blog, acelaşi Panzer. Over and out.
Mai Mult